Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românul care a speriat Anglia, după ce spart un magazin de 3 ori în mai puţin de o lună, va fi expulzat: "Vreau să plec acasă azi!"

Cornel Gheorghe, un "hoț profesionist" care a furat bunuri în valoare de peste 8.000 de lire sterline, dintr-un magazin Boots din Worcester, se confruntă cu expulzarea în România, va fi expulzat în România.

de Veronica Micu

la 20.04.2021 , 12:33

Românul care a speriat Anglia, după ce spart un magazin de 3 ori în mai puţin de o lună, va fi expulzat - worcesternews.co.uk

Bărbatul de 34 de ani, arestat în urma celor trei jafuri date în mai puțin de 3 săptămâni, s-a dat în spectacol, la începutul lunii, în timpul audierii video online din închisoare.

Potrivit publicației Worcester News, românul a plâns, a dat violent din mâini și a lovit cu pumnul în masă, în timp ce striga: "Vreau să plec acasă azi!".

Și, se pare că dorința i se va îndeplini în curând, dar nu cum îşi dorea el, întrucât judecătorul l-a condamnat la 16 luni de închisoare. Astfel, potrivit legislației, un cetăţean străin care a primit o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 12 luni, va fi expulzat.

Articolul continuă după reclamă

Vineri, Cornel Gheorghe, care fusese adus de la HMP Pentonville într-o autoutilitară a închisorii, a întrerupt de mai multe ori judecătorul în timpul ședinței.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul s-a plâns că are un copil bolnav în România, însă magistratul nu s-a lăsat impresionat. În plus, i-a transmis lui Gheorghe că a mințit în mai multe rânduri, dând informații eronate, atât la poliție, cât și în fața instanței.

Trei jafuri în mai puțin de o lună

Potrivit rechizitoriului, Cornel Gheorghe ar fi furat bunuri în valoare totală de 8.227 de lire sterline dintr-un magazin Boots. Românul a golit rafturile în timpul a trei jafuri separate. Primul furt a avut loc pe 19 octombrie 2020, când a plecat cu produse cosmetice în valoare de 4.494 de lire sterline. Au urmat alte două furturi, pe 26 octombrie și pe 2 noiembrie.

Filmat de camerele de supraveghere, el a fost identificat, apoi arestat. Românul le-a spus atunci polițiștilor că era "sub presiune, pentru că trebuia să asigure traiul celor doi copii mici ai săi, dintre care unul este foarte slab".

Procurorul Nick Berry a susținut în fața instanței că infracțiunile au fost agravate de persistența infractorului. Avocatul lui Gheorghe a spus, însă, că Gheorghe lucrase la o spălătorie auto, dar, din cauza pandemiei de Covid, a rămas fără muncă.

"Boots este o companie mare. În contextul veniturilor, pierderea nu este la fel de semnificativă pe cât ar fi pentru micii comercianți cu amănuntul independenți", a afirmat apărătorul românului.

Judecătorul a respins o pedeapsă ușoară, cu suspendare, spunându-i inculpatului că trebuie să facă închisoare de îndată. El l-a condamnat pe Gheorghe la 16 luni de închisoare.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Românul care a speriat Anglia, după ce spart un magazin de 3 ori în mai puţin de o lună, va fi expulzat: "Vreau să plec acasă azi!"