Cum au reușit 2 soți din UK să se pensioneze înainte de 40 de ani. "Ne îmbrăcam mai gros"
În timp ce mulți visează la pensionare, doi britanici au transformat visul într-un plan și planul în realitate. Totul, înainte de 40 de ani. Este povestea lui Katie și a lui Alan, un cuplu a cărui avere este estimată la peste 2 milioane de euro, potrivit Daily Mail.
În Marea Britanie și dincolo de granițele ei, povestea unui cuplu a atras atenția printr-o realizare care pare, pentru mulți, de domeniul imposibilului: pensionarea timpurie, împreună, înainte de 40 de ani.
Katie și Alan nu au câștigat la loto. Au câștigat, însă, prin consecvență, alegeri calculate și mult sprijin reciproc. Astăzi, la 40 și 45 de ani, averea lor este estimată la peste două milioane de euro, potrivit Daily Mail. Dar mai important decât suma este felul în care au obținut independența financiară.
Drumul până aici nu a fost spectaculos, ci construit cu pași mici. La începutul relației, au locuit timp de cinci ani în casa mamei lui Alan. Nu mâncau în oraș, profitau de reduceri și evitau cheltuielile care nu le aduceau valoare reală.
Ce i-a ajutat să meargă mai departe a fost faptul că au transformat restricțiile într-un joc. Își lansau provocări, unele mai degrabă simbolice, precum regula de a-și încărca telefoanele doar când erau plecați de acasă. "Iarna nu porneam încălzirea, cu excepția momentelor în care venea mama mea în vizită", povestește Katie. "Ne îmbrăcam mai gros și foloseam sticle cu apă fierbinte.”
Ambii aveau, însă, venituri bune. Katie câștiga aproximativ 66.000 de euro pe an, iar Alan peste 70.000 de euro, lucrând în training și prezentări. Aceste salarii le-au oferit un punct de plecare solid, iar banii economisiți i-au investit.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰