Cum s-a spart geamul avionului Ryanair, prin care un pasager a fost la un pas să fie aspirat afară
Apar noi detalii despre incidentul aviatic în care un pasager Ryanair a fost aspirat parțial prin geamul avionului. Anchetatorii americani au stabilit că o pală a ventilatorului motorului s-a rupt, iar fragmentele desprinse au spart geamul și au provocat depresurizarea cabinei. În motor au fost găsite și resturi de păsări.
Un raport preliminar al autorităților americane (NTSB) scoate la iveală ce s-a întâmplat în timpul incidentului aviatic în care un pasager Ryanair a fost aspirat parțial printr-un geam al avionului. O pală a ventilatorului motorului din dreapta s-a rupt, iar fragmentele desprinse au lovit și spart un geam al cabinei și au provocat avarii în mai multe zone ale fuselajului.
Cabina avionului s-a depresurizat, iar bărbatul a fost aspirat parțial în afara aeronavei. A fost tras înapoi în interior de ceilalți pasageri, dar a fost rănit la gât și la umăr.
Resturi de păsări, găsite în motor
Unul dintre cele mai importante elemente descoperite acum de anchetatori este că în motor au fost găsite resturi de păsări.
Anchetatorii au găsit resturi de păsări în motor ceea ce ar putea indica faptul că avionul ar fi lovit un stol în timpul decolării, însă NTSB precizează că nu a stabilit deocamdată ce anume a provocat ruperea palei ventilatorului.
Mai mult, în ultimul an au fost raportate patru posibile incidente cu păsări care implicau același motor. În două dintre cazurile anterioare au fost confirmate resturi de păsări, însă inspecțiile nu au identificat avarii, scrie BBC.
Filmul incidentului în care a fost implicat un Boeing 737-800
Avionul, un Boeing 737-800 operat de Malta Air, zbura pe 10 iulie de la Salonic către Memmingen, în Germania.
În timpul decolării, echipajul a primit o alertă privind vibrații puternice ale motorului. Piloții au redus puterea și au efectuat verificări. După ce vibrațiile au scăzut, au continuat ascensiunea, însă problema a reapărut.
Ulterior, echipajul a auzit o bubuitură puternică, iar avionul s-a întors la Salonic și a aterizat în siguranță. Motorul fusese inspectat în luna mai, iar la acel moment nu fuseseră identificate probleme.
