Descoperire ÎNGROZITOARE în Germania: Un german a fost ţinut captiv de proprii părinţi vreme de peste 30 de ani! Autorităţile au avut un ŞOC când l-au văzut!
Autorităţile bavareze au eliberat miercuri un bărbat, în vârstă de 43 de ani, care a fost ţinut în izolare timp de peste trei decenii de proprii părinţi în localitatea Freienfels. Vecinii familiei sunt cei care au ridicat iniţial alarma, după ce au auzit gemete din locuinţă.
Autorităţile bavareze au eliberat miercuri un bărbat, în vârstă de 43 de ani, care a fost ţinut în izolare timp de peste trei decenii de proprii părinţi în localitatea Freienfels. Vecinii familiei sunt cei care au ridicat iniţial alarma, după ce au auzit gemete din locuinţă.
De asemenea, procurorii germani au lansat o investigaţie care-i vizează pe cei doi părinţi pentru neglijarea şi sechestrarea timp de trei decenii a germanului eliberat.
”Încă nu ştim exact pentru cât timp această persoană nu a avut niciun contact cu lumea exterioară şi... dacă i s-a permis sau nu să părăsească locuinţa. Însă putem să spunem clar că acesta a fost ţinut în izolare”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii germane, Jurgen Stadter.
Se pare că germanul eliberat era extrem de neîngrijit, cu unghii încarnate şi acoperit de propriile excremente. Însă, medicii au explicat că acesta nu este subnutrit.
Vecinii au chemat iniţial autorităţile, după ce au auzit gemetele bărbatului din interiorul locuinţei din Freienfels, o localitate situată în nordul Bavariei. Autorităţile germane au percheziţionat locuinţa şi l-au descoperit pe bărbat, acesta fiind transportat imediat la un spital regional pentru îngrijiri medicale.
Medicii germani au precizat că acesta ar putea să fie instabil din punct de vedere psihic.
Potrivit autorităţilor bavareze, bărbatul a absolvit şcoala primară şi a urmat primele clase ale şcolii generale. Acesta a fost exmatriculat la vârsta de 13 ani, după ce experţii au concluzionat că nu este potrivit pentru mediul şcolar.
Mama germanului ţinut prizonier a declarat că fiul ei s-a săturat de viaţă, după ce era tachinat de colegii de şcoală.
”Voia să stea cu noi. Dacă v-aş spune prin ce am trecut noi, nu m-aţi crede, Tot ce am dorit vreodată este să-l protejez”, a susţinut femeia.
Aceasta a susţinut că percheziţia autorităţilor germane a reprezentat o ambuscadă.
Într-un caz similar, poliţiştii germani au descoperit în urmă cu şase luni o tânără, în vârstă de 26 de ani, care a fost izolată în propria cameră timp de câţiva ani de către mama sa din localitatea Rosenheim, Bavaria. Mama, în vârstă de 54 de ani, a sărit de la fereastra apartamentului după ce poliţiştii au intrat în casă pentru a o elibera pe fiica ei şi a suferit răni grave.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰