Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Din benzile desenate, Tintin a ajuns la operă

Celebrul erou de benzi desenate Tintin a ajuns personaj de operă. Una din aventurile sale a fost adaptată pentru un spectacol de operă în aer liber. Reprezentaţiile au loc în Belgia, ţara natală a lui Tintin şi a creatorului său, Hergé

de Redactia Observator

la 22.09.2015 , 08:11

Celebrul erou de benzi desenate Tintin a ajuns personaj de operă. Una din aventurile sale a fost adaptată pentru un spectacol de operă în aer liber. Reprezentaţiile au loc în Belgia, ţara natală a lui Tintin şi a creatorului său, Hergé

Dintre toate poveştile cu Tintin, creatorii spectacolului au ales-o pe cea mai potrivită, care are ca eroină o divă a operei pe nume Castafiore. Fireşte, este vorba de un personaj comic.

În benzile desenate, este un personaj ieşit din comun, copleşitor, masiv, care ocupă tot spaţiul, atât vocal cât şi fizic. Dar eu am vrut să-i dau o dimensiune mai umană.

Vezi și

O bijuterie preţioasă a cântăreţei este furată în timpul unei vizite la Tintin şi la prietenul său, căpitanul Haddock. Ancheta este condusă de cei doi poliţişti aproape gemeni, eternii parteneri comici ai lui Tintin, dar, ca întotdeauna, eroul este cel care va dezlega misterul furtului.  Pentru tânărul interpret al rolului titular, spectacolul este o adevărată performanţă.

Deşi atât benzile desenate cât şi opera sunt forme artistice mai îndepărtate de realitate, regizorul crede că a reuşit să aducă pe scenă personaje veridice şi chiar emoţionante.

Spectacolul a fost montat de o asociaţie de promovare a muzicii de operă, care a sărbătorit, astfel, 20 de ani de la înfiinţare. Reprezentaţiile au loc în aer liber, până la 28 septembrie, şi se bucură de mare succes.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Din benzile desenate, Tintin a ajuns la operă