Director de liceu atacat şi încătuşat de 11 persoane anti-vacciniste care se opuneau testării elevilor, într-un liceu din Grecia
Poliția din nordul Greciei a arestat, vineri, 11 persoane, după ce un director de liceu a fost încătușat de presupuși membri ai unui auto-numit grup de justiție. Aceştia se opuneau restricțiilor pandemiei şi testării elevilor la intrarea la cursuri.
Incidentul a avut loc în apropierea orașului Katerini, la 430 de kilometri de Atena. Suspecții l-ar fi prins și încătușat pe directorul în vârstă de 61 de ani înainte de verificarea zilnică a elevilor cu COVID-19 la intrarea în școală. L-au forțat să urce într-un vehicul și l-au condus la o incintă din apropiere, unde au cerut poliției să-l pună sub acuzare, scrie ABC News. În schimb, poliția i-a reținut cu promptitudine chiar pe ei.
Ministrul Educației, Niki Kerameus, într-o postare pe rețelele sociale, a numit atacul „de neconceput”, adăugând: „Vom proteja comunitatea noastră educațională prin toate mijloacele necesare”.
Încătuşat pentru a nu mai testa elevii
Suspecții, nouă bărbați și două femei, au fost acuzați de agresiune, răpire, folosirea unui limbaj insultător și tulburarea liniștii, a transmis poliția.
"Acționând împreună, l-au imobilizat forțat pe directorul școlii în apropierea liceului, l-au încătușat și l-au obligat să intre într-un vehicul pentru a-l duce la o secție de poliție, sub pretextul că încalcă prevederile constituționale„ se arată într-un comunicat.
Grecia se confruntă cu o creștere a numărului de infectări și cu un nivel aproape record de decese, timp în care un sfert din populația adultă rămâne nevaccinată. Guvernul a promis că va menține școlile și întreprinderile deschise, dar a intensificat presiunea asupra celor nevaccinați și a anunțat recent un mandat de vaccinare pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰