Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump anunţă "progrese mari în privinţa Rusiei", înainte de întâlnirea cu Zelenski şi liderii europeni

Donald Trump anunţă "progrese mari în privinţa Rusiei" pe platforma sa Truth Social, chiar înainte de întâlnirea de luni de la Casa Albă pe care o va avea cu preşedintele Volodimir Zelenski şi liderii europeni. 

de Redactia Observator

la 17.08.2025 , 17:01

Donald Trump anunţă "progrese mari în privinţa Rusiei", înainte de întâlnirea cu Zelenski şi liderii europeni Donald Trump - Profimedia

„PROGRESE MARI ÎN PRIVINȚA RUSIEI. URMEAZĂ DETALII!”, a scris președintele american Donald Trump pe platforma sa Truth Social.

Liderul american nu a oferit şi alte detalii, dar mesajul său vine imediat după summitul său din Alaska, unde s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și înaintea întrevederii de la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, programată pentru mâine.

Mai mulți lideri europeni de top îl vor însoți pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la discuțiile de la Casa Albă. Printre aceștia se numără șeful NATO, Mark Rutte, cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, președintele finlandez Alexander Stubb, premierul italian Giorgia Meloni, șeful executivului britanic Keir Starmer și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, care a anunțat pe X că va fi prezentă la întâlnirea de luni, 18 august. 

Articolul continuă după reclamă

Întâlnire Trump-Putin, fără acord concret

Summitul dintre Trump și Putin care a avut loc pe 15 august în Alaska a durat trei ore, însă la conferința de presă nu s-a anunțat niciun acord pentru oprirea războiului din Ucraina. Ulterior, după discuția celor doi lideri, Rusia a descris evenimentul ca un triumf. Dmitri Medvedev a declarat că Moscova şi-a clarificat poziția și a scăpat de noi sancțiuni.

La summitul din Alaska cu Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut retragerea totală a Ucrainei din regiunea Doneţk, oferind în schimb îngheţarea actualei linii a frontului, cu condiţia ca Moscova să primească principalele garanţii solicitate pentru încheierea războiului.

The New York Times și Financial Times au scris ulterior că Trump susține propunerea Rusiei de a ceda regiunea Donețk în schimbul păcii, precum și păstrarea controlului rus asupra unor zone precum Lugansk, Zaporojie și Herson, plus oficializarea limbii ruse. Franța, Marea Britanie și Germania au subliniat că doar Ucraina poate decide viitorul teritoriului său și au afirmat că vor impune noi sancțiuni dacă războiul nu se încheie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump anunţă "progrese mari în privinţa Rusiei", înainte de întâlnirea cu Zelenski şi liderii europeni