Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump ceartă FBI-ul după masacrul de la liceu: "Aţi fost ocupaţi să demonstraţi implicarea ruşilor în alegeri"

de Redactia Observator

la 18.02.2018 , 09:54

Preşedintele american Donald Trump a criticat FBI după atacul din Florida, soldat cu uciderea a 17 persoane într-un liceu. El a apreciat că poliţia federală a ignorat semnalele transmise de atacator, fiind prea ocupată să demonstreze că a existat o implicare a ruşilor în campania prezidenţială americană.

"Este foarte trist că FBI a ignorat atâtea semnale transmise de atacatorul din Florida. Nu este acceptabil. FBI petrece prea mult timp încercând să dovedească implicarea ruşilor în campania lui Trump. Nu există nicio implicare. Reveniţi la lucrurile de bază şi faceţi-ne mândri!", a scris Trump pe Twitter.

Poliţia federală americană a recunoscut vineri că nu a acţionat, după ce a fost avertizată în detaliu despre potenţialul pericol pe care-l reprezenta Nikolas Cruz, tânărul care a ucis miercuri 17 persoane într-un liceu din Florida.

Articolul continuă după reclamă

FBI a precizat că a primit, pe 5 ianuarie, un apel telefonic de la un apropiat al lu Cruz, care a descris comportamentul ”deviant” al adolescentului în vârstă de 19 ani şi intenţia acestuia de a ucide oameni, inclusiv într-o instituţie şcolară.

Această informaţie ”ar fi trebuit să fie tratată ca o potenţială ameninţare” şi ”ar fi trebuit să fie comunicată biroului FBI din Miami, care s-ar fi ocupat de investigaţiile necesare”, a subliniat FBI într-un comunicat.

În schimb, informaţia nu a fost trrimisă şi nici nu s-a deschis o anchetă în urma ei. Pe scurt, ”procedura în vigoare nu a fost respectată”, a recunoscut poliţia federală.

Băiatul în vârstă de 19 ani a fost exmatriculat de la Liceul Marjory Stoneman Douglas, în oraşul Parkland.

El a deschis focul, miercuri, cu o puşcă automată, în clase din această instituţie, iar gloanţele sale au atins aproximativ 30 de persoane, omorând 17, majoritatea adolescenţi.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump ceartă FBI-ul după masacrul de la liceu: "Aţi fost ocupaţi să demonstraţi implicarea ruşilor în alegeri"