Donald Trump, după ce l-a făcut "dictator" pe Volodimir Zelenski: Putin are cărțile în mână în negocierile de pace
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri seară că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele.

Război în Ucraina. Ruşii "au ocupat mult teritoriu, aşa că au cărţile în mână", le-a declarat jurnaliştilor liderul american, care plănuieşte o întâlnire viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin, scrie Agerpres.
Preşedintele Donald Trump şi-a dublat miercuri criticile la adresa preşedintelui ucrainean Zelenski, declarând la o conferinţă în Florida că liderul ucrainean a făcut o treabă groaznică şi ar fi putut veni la discuţii cu Rusia în Arabia Saudită dacă ar fi vrut. Trump a mai spus că speră într-o încetare a focului între Rusia şi Ucraina în curând, potrivit Reuters.
Liderul de la Casa Albă a făcut aceste declaraţii în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care preşedintele Trump l-a descris miercuri drept un "dictator", urmează să
îl primească joi la Kiev pe emisarul special american Keith Kellogg. Preşedintele Ucrainei, a cărui poziţie pare slăbită de apropierea lui Donald Trump de Vladimir Putin, a declarat că speră într-o abordare "constructivă" cu emisarul american şi într-o bună relaţie cu Washingtonul.
- America lui Trump este aliata lui Putin: "Alianța transatlantică s-a încheiat" - Politico
- Trump avertizează că Al Treilea Război Mondial nu este aşa departe, dar nu se va întâmpla în timpul mandatului...
- Dmitri Medvedev îl compară pe Volodimir Zelenski cu un "şobolan încolţit"
- Ucrainenii se laudă că au distrus un obuzier autopropulsat nord-coreean în Lugansk
- Rusia vrea ca NATO să renunțe la decizia luată la summitul de la București din 2008 privind aderarea Ucrainei
Zelenski: Vrem sfârşitul acestui război "din primele secunde"
La sosirea sa la Kiev, Keith Kellogg a declarat că înţelege nevoia Ucrainei de "garanţii de securitate". Cu câteva zile înainte de marcare a trei an de la începerea invaziei ruse, pe 24 februarie 2022, preşedintele Zelenski a reamintit că Ucraina doreşte sfârşitul acestui război "din primele secunde". El a declarat că contează "pe unitatea ucraineană, pe curajul nostru ucrainean, pe relaţiile noastre cu partenerii noştri, pe unitatea în Europa şi pe pragmatismul Americii".
Volodimir Zelenski a mai spus miercuri seara pe X că a discutat la telefon cu omologul său francez Emmanuel Macron, precum şi cu senatorul republican Lindsey Graham, un apropiat al preşedintelui american.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰