Video Donald Trump, plimbat cu caleașca regală alături de Charles. Ce au purtat Prinţesa Kate şi Melania Trump
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, au sosit azi la Castelul Windsor, în cadrul unei vizite de stat istorice în Marea Britanie. Regele Charles al III-lea și Regina Camilla i-au întâmpinat pe soții Trump aduşi cu elicopterul prezideniţial la reședința regală. Anterior au fost salutaţi de Prințul și Prințesa de Wales. În Londra a fost declanşată o amplă operațiune de securitate. Coaliția "Stop Trump" a anunțat proteste atât la Windsor, cât și în centrul capitalei.
Elicopterul Marine One care l-a transportat pe Donald Trump, singurul preşedinte american care efectuează o a doua vizită de stat în Regatul Unit, a aterizat la prânz pe peluza domeniului regal, unde o ceremonie militară de o anvergură fără precedent este organizată în onoarea lui, scrie CNN.
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla i-au întâmpinat pe soții Trump în fața reședinței Victoria House, după ce aceștia fuseseră salutați mai întâi de Prințul și Prințesa de Wales, la sosirea elicopterului la reședința regală. Apoi au început un tur al domeniului în trăsuri, alături de familia regală.
Marea Britanie spune că va fi cea mai mare ceremonie militară de bun venit pentru o vizită de stat din istoria recentă.
Pe măsură ce trăsurile au înaintat în procesiune, Trump și Regele au fost văzuți purtând o conversație, aplecaţi unul spre celălalt. Melania Trump a fost văzută vorbind cu Regina Camilla în trăsura din spate. Pe fundal răsunau imnurile naţionale ale ambelor ţări.
Ce au purtat Regina Camilla, Kate Middleton şi Melania Trump
Melania Trump a purtat un costum gri închis, Christian Dior, din două piese, cu o fustă peste genunchi. Prima Doamnă a SUA a purtat o pălărie amplă violet, asortată cu cravata soțului ei.
Regina Camilla a ales o rochie albastru safir, un palton semnat de Fiona Clare și o pălărie creată de Philip Treacy.
Prințesa de Wales a purtat o rochie Emilia Wickstead și o pălărie de Jane Taylor.
Trump, un mare admirator al familiei regale, a declarat că iubeşte Marea Britanie
Trump, un fan declarat al familiei regale, nu şi-a ascuns bucuria sa de a fi nu doar primul lider american, ci şi primul politician ales care a fost invitat de un monarh britanic pentru două vizite de stat. La sosirea în Marea Britanie, el a declarat reporterilor că iubeşte această ţară. "Este un loc foarte special", a spus el.
Marea Britanie speră că vizita va consolida "relaţia specială".
Familia regală le va arăta preşedintelui şi primei-doamne obiecte istorice din Colecţia Regală legate de SUA, înainte ca familia Trump să viziteze Capela Sfântului Gheorghe, locul de odihnă veşnică al reginei Elizabeth, care l-a găzduit pe Trump în prima sa vizită de stat în 2019. Familia Trump va depune o coroană de flori la mormântul defunctei regine.
Mai târziu, înainte de banchetul de stat, va avea loc o paradă aeriană a avioanelor militare.
Pentru Charles însuşi, vizita ar putea provoca sentimente contradictorii. El are evident puţine lucruri în comun cu Trump, de la cei 50 de ani în care a militat pentru cauze ecologice la eforturile sale de a aduce armonie între religii şi sprijinul său recent pentru Canada, unde este şef de stat. Dar ocazia îi va oferi şi cea mai mare atenţie globală de la încoronarea sa.
"Dacă totul va decurge bine, cred că acest eveniment va rămâne în istorie ca fiind cel mai important din timpul domniei sale" a declarat istoricul Anthony Seldon.
Trump va discuta cu premierul Keir Starmer pentru a aprofunda legăturile economice între cele două ţări
Joi, acţiunea se va muta la reşedinţa de la ţară a premierului Keir Starmer, Chequers, unde accentul va fi pus pe geopolitică.
Prim-ministrul Keir Starmer speră să folosească acest sentiment în avantajul Marii Britanii, întrucât guvernul său încearcă să consolideze "relaţia specială" dintre cele două naţiuni, să aprofundeze legăturile economice, să asigure investiţii de miliarde de dolari, să discute despre tarife şi să facă presiuni asupra preşedintelui SUA în ceea ce priveşte Ucraina şi Israelul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰