Antena Meniu Search
x

Video După tancuri, ucrainenii cer Occidentului avioane de luptă. Germania schimbă tonul: Continuăm să oferim Ucrainei tot sprijinul necesar

Lacrimi şi scandal în Ucraina! Cei şapte oficiali din ministerul de Interne, care au murit miercuri, într-un accident de elicopter au fost înmormântaţi cu onoruri militare, ca nişte eroi. Pe de altă parte, mai mulţi demnitari de la ministerul Apărării au fost chemaţi să răspundă unor acuzaţii de corupţie: ar fi folosit războiul ca pretext pentru achiziţii la preţuri umflate. 

de Redactia Observator

la 22.01.2023, 21:11

Vezi și

În fața unui mic altar improvizat cu flori și jucării, o femeie își șterge lacrimile și rostește o rugăciune într-o suburbie a Kievului. Se roagă pentru copiii şi oficiali care și-au pierdut viața în accidentul de acum cinci zile, când elicopterul ministrului de interne a căzut lângă o grădiniţă. 

Femeie: Am venit în acest loc pentru că ţara este în doliu, ca să-i susţinem pe toţi aceşti părinţi. Uitaţi-vă aici, nu credeam vreodată că zona în care locuiesc va fi ca o zonă de război, dar acest loc s-a imprimat acum în mintea mea. 

La ceremonia funerară în memoria celor care au pierit în tragedia aviatică au participat şi Volodimir Zelenski, împreună cu prima-doamnă. Cu ochii în lacrimi, au consolat rudele care au pierdut pe cei dragi şi au depus flori pe fiecare sicriu. 

Volodimir Zelenski: Ne-am luat rămas-bun de la cei care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter din Brovarî. Este dureros să te gândeşti la asta, este dureros să vorbeşti despre asta. Denis era un profesionist, o persoană onestă, exact cum ar trebui să fie ministrul de Interne. 

Pe acelaşi subiect

Funeraliile au fost tulburate de un scandal care a zguduit Ucraina. După ce zilele trecute, ministrul adjunct al Infrastructurii a fost reținut de procurorii anti-corupţie pentru luare de mită, oficiali de la ministerul Apărării au fost convocaţi pentru explicaţii. Presa locală scrie că statul a cumpărat alimente pentru armată la prețuri de trei ori mai mari decât cele obişnuite. Minciuni şi manipulări, a răspuns ministrul Apărării. Ucrainenii au mai uitat de scandalul de corupţie pentru că au primit vizita fostului premier Boris Johnson, pe care îl consideră un erou datorită sprijinului pe care l-au primit de la Marea Britanie după invazia ruşilor. 

După tancuri Leopard, ucrainenii vor și avioane de luptă

Şi noul ministru german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat că va merge în Ucraina peste câteva săptămâni. Şeful lui, cancelarul Olaf Scholz, a schimbat tonul, după ce Germania pusese condiţii pentru a livra Ucrainei tancuri Leopard. 

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: Vom continua să oferim Ucrainei tot sprijinul de care va avea nevoie, atât timp cât va fi necesar, împreună, ca europeni, pentru a apăra proiectul nostru de pace europeană. 

Ucrainenii îşi pregătesc acum următoarea cerere: vor avioane de luptă din Occident. Președintele Dumei - Camera inferioară a parlamentului Rusiei, a declarat, însă, că, dacă Ucraina va primi arme occidentale, situaţia va duce la o catastrofă globală

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » După tancuri, ucrainenii cer Occidentului avioane de luptă. Germania schimbă tonul: Continuăm să oferim Ucrainei tot sprijinul necesar