Epidemiologul șef de la Casa Albă: Situaţia se va înrăutăţi din cauza răspândirii variantei Delta. Ce spune Fauci despre o carantină totală în SUA
Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”, în condiţiile în care varianta Delta alimentează creşterea numărului de cazuri, majoritatea apărute în rândul persoanelor nevaccinate, a afirmat duminică expertul în boli infecţioase Anthony Fauci, transmite Reuters.
Un procentaj suficient de americani sunt acum vaccinaţi pentru a putea evita restricţiile, a declarat Fauci la emisiunea "This Week" de la ABC. ”Insuficient pentru a zdobi epidemia, dar cred că suficient pentru a nu permite să ajungem în situaţia de iarna trecută”, a mai spus Fauci.
Numărul mediu al cazurilor noi de coronavirus raportate la nivel naţional aproape s-a dublat în ultimele zece zile, potrivit unei analize a Reuters.
Chiar dacă statele nu mai recurg la restricţii, răspândirea variantei Delta ar putea totuşi să pună în pericol economia.
Preşedintele Rezervei Federale din Minneapolis, Neel Kashkari, a declarat la emisiunea "Face the Nation" de la CBS că varianta Delta creează precauţie în rândul a milioane de americani fără serviciu şi ar putea încetini redresarea pieţei muncii.
Răspândirea variantei Delta are loc şi la nivel global. Părţi din Asia care anterior au avut un succes relativ în controlarea Covid-19, cum ar fi Filipine, Thailanda şi Vietnam, impun acum restricţii în zonele unde au apărut focare.
În Australia, începând de luni vor fi folosiţi soldaţi la Sydney pentru a verifica dacă persoanele testate pozitiv stau în izolare. În Franţa, sute de mii de oameni au protestat, pentru al treilea weekend consecutiv, contestând obligativitatea de a prezenta un certificat de vaccinare pentru a avea acces în spaţii publice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰