Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Europenii: Schimbările climatice reprezintă problema cea mai gravă cu care se confruntă lumea

Europenii cred că schimbările climatice sunt problema cea mai gravă cu care se confruntă lumea în prezent, potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat luni.

de Redactia Observator

la 05.07.2021 , 18:28

Europenii cred că schimbările climatice sunt problema cea mai gravă cu care ne confruntăm în prezent Europenii cred că schimbările climatice sunt problema cea mai gravă cu care ne confruntăm în prezent - Profimedia

93% dintre respondenți consideră că schimbările climatice sunt o problemă gravă, iar 78% că este o problemă foarte gravă. Atunci când li s-a cerut să spună care este problema cea mai gravă cu care ne confruntăm în prezent la scară planetară, 29% dintre respondenți au indicat fie schimbările climatice (18 %), fie deteriorarea mediului natural (7 %), fie problemele de sănătate legate de poluare (4 %), relatează Mediafax

În ceea ce privește politicile care pot fi adoptate pentru a remedia această problemă, 90 % dintre europeni sunt de părere că emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse la minimum, iar celelalte tipuri de emisii ar trebui compensate astfel încât Europa să poată deveni neutră din punct de vedere al climei până în 2050.

87 % consideră că este important ca UE să stabilească ținte ambițioase în ceea ce privește sporirea utilizării energiei din surse regenerabile și același procent crede că e important ca UE să acorde sprijin țărilor pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

Articolul continuă după reclamă

„În ciuda pandemiei și a dificultăților economice cu care se confruntă europenii, susținerea publică pentru întreprinderea de acțiuni în domeniul climei este în continuare la cote înalte. Europenii își dau seama de riscurile pe termen lung pe care le reprezintă criza climatică și a biodiversității și așteaptă acțiuni concrete în acest sens din partea industriei, a guvernelor și a Uniunii Europene.

Pe acelaşi subiect

Cifrele din sondajul Eurobarometru constituie un apel la acțiune lansat politicienilor și întreprinderilor. Pentru Comisia Europeană, ele reprezintă un stimulent suplimentar de a definitiva pachetul legislativ privind ajustarea obiectivului de reducere a emisiilor la 55 % (<Pregătiți pentru 55>), pachet pe care îl vom prezenta spre sfârșitul lunii și grație căruia avem încredere că vom putea atinge obiectivele climatice pe care ni le-am propus”, a declarat vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans.

64 % dintre europeni iau deja, la nivel individual, măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice și fac în mod conștient alegeri durabile în viața lor de zi de zi. La întrebarea „cine trebuie să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice”, cetățenii au subliniat necesitatea întreprinderii unor reforme structurale care să acompanieze acțiunile individuale și au invocat în acest sens responsabilitatea guvernelor naționale (63 %), a întreprinderilor și a industriei (58 %) și a UE (57 %).

81 % dintre respondenți sunt de acord că energiile curate ar trebui să beneficieze de un sprijin financiar public sporit, chiar dacă acest lucru conduce la o reducere a subvențiilor pentru combustibilii fosili. Trei sferturi din europeni (75 %) consideră că investițiile în redresarea economică ar trebui să fie direcționate în principal către noua economie verde.

Aproape 8 din 10 europeni (78 %) împărtășesc opinia că acțiunile climatice vor fi un motor al inovării, iar grație inovării, întreprinderile europene vor fi mai competitive. 78 % sunt de părere că promovarea expertizei UE în domeniul tehnologiilor curate în relația cu țările din afara UE poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în UE.

La sondajul Eurobarometru privind schimbările climatice au participat 26 669 de cetățeni din diferite categorii sociale și demografice, din toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul s-a desfășurat în perioada 15 martie–14 aprilie 2021.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri externe » Europenii: Schimbările climatice reprezintă problema cea mai gravă cu care se confruntă lumea