Explozie masivă a rachetei New Glenn de la Blue Origin în timpul unui test în Florida. Reacţia lui Jeff Bezos

Racheta New Glenn a companiei Blue Origin a explodat spectaculos pe rampa de lansare de la Cape Canaveral, în Florida, în urma unei anomalii produse în timpul unui test static al motoarelor desfășurat joi, 28 mai. Deși explozia a fost una masivă, nu au fost raportate persoane rănite.

de Redactia Observator

la 29.05.2026 , 12:38

Explozie masivă a rachetei New Glenn de la Blue Origin în timpul unui test în Florida. Reacţia lui Jeff Bezos Racheta New Glenn a companiei Blue Origin a explodat în timp ce se afla pe rampa de lansare, 28 mai 2026 - X.com / spaceflightnow

Eșec major pentru compania fondată de Jeff Bezos, după ce racheta New Glenn a fost cuprinsă de o uriașă minge de foc. Explozia spectaculoasă s-a produs în momentul în care motoarele au fost pornite pentru un test static înaintea lansării, o misiune programată pentru 4 iunie. New Glenn urma să transporte un lot de sateliți pentru un alt proiect al lui Bezos, Amazon Leo.

Un clip video postat pe canalul de YouTube NASASpaceflight, care transmite de obicei live lansările de rachete din Florida, surprinde momentul în care motoarele rachetei New Glenn sunt aprinse pe rampa de lansare, în jurul orei locale 21:00 după care se produce o explozie puternică. 

Primele evaluări arată că explozia ar fi distrus cel puțin unul dintre turnurile de protecție și structura de susținere a rachetei de la Launch Complex 36. Nu se poate estima cât timp va fi necesar pentru reluarea operațiunilor de lansare.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reacţia lui Jeff Bezos 

"Am constatat o anomalie în timpul testului de aprindere", a declarat compania miliardarului Jeff Bezos într-un scurt mesaj publicat pe X, adăugând că "tot personalul a fost localizat".

O înregistrare video arată fum ieşind de sub rachetă înainte ca o explozie să o distrugă în întregime. Congresmenul de Florida Mike Haridopolos, a cărui circumscripţie include Cape Canaveral, a scris pe X că a discutat cu şeful NASA, Jared Isaacman, despre explozie. "Sunt uşurat că nu au fost raportaţi răniţi şi le mulţumesc primilor salvatori, inginerilor şi echipelor de lansare care au acţionat rapid", a scris Haridopolos.

Administratorul NASA, Jared Isaacman, a declarat că agenţia este la curent cu incidentul. "Zborurile spaţiale sunt neiertătoare, iar dezvoltarea unei noi capacităţi de lansare a rachetelor grele este extraordinar de dificilă. Vom lucra cu partenerii noştri pentru a sprijini o investigaţie amănunţită a acestei anomalii, pentru a evalua impactul său pe termen scurt şi a reveni la lansarea rachetelor", a scris el pe X.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Isaacman a adăugat, de asemenea, că NASA va furniza informaţii despre orice impact asupra programelor sale Artemis şi Moon Base. La începutul acestei săptămâni, NASA a acordat companiei Blue Origin un contract de 188 de milioane de dolari pentru a livra rovere la suprafaţa Lunii folosind modulul său de aselenizare fără echipaj uman, Mark 1, ca parte a misiunilor mai ample de explorare selenară Artemis ale NASA.

Într-o postare separată pe X, Bezos a spus că este "prea devreme pentru a cunoaşte cauza principală" a incidentului. "O zi foarte grea, dar vom reconstrui orice este nevoie şi vom reveni la zbor. Merită", a spus el. În aprilie, Blue Origin a mai înregistrat un eşec, când o defecţiune a împiedicat marea sa rachetă New Glenn să plaseze un satelit de comunicaţii pe orbita vizată. Compania spaţială a deschis o anchetă.

Reacţia lui Elon Musk

SpaceX, compania lui Elon Musk, şi Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, sunt în competiţie pentru revenirea pe Lună înainte de o misiune cu echipaj uman planificată de China în 2030, prin proiectarea modulelor selenare pe care NASA le va folosi în programul Artemis. SpaceX s-a confruntat şi ea cu eşecuri. În iunie anul trecut, nava sa spaţială masivă Starship a explodat într-o minge de foc la fel de dramatică în timpul testelor din Texas, în timp ce era pregătită pentru un zbor de testare.

SpaceX a avut succes parţial în cel de-al 12-lea zbor de testare al unui prototip Starship V3 săptămâna trecută, după ce a desfăşurat o serie de sateliţi simulaţi şi a executat o amerizare controlată a navei spaţiale în Oceanul Indian. Dar compania deţinută de Musk nu a reuşit să realizeze şi o amerizare controlată a rachetei Super Heavy, care s-a prăbuşit în Golful Mexic.

Musk a răspuns pe X la un videoclip al exploziei Blue Origin, cu mesajul: "Foarte regretabil. Rachetele sunt dificile". Blue Origin a declarat miercuri că pregăteşte racheta New Glenn pentru a lansa 48 de sateliţi Amazon Leo pe orbita joasă a Pământului, parte a eforturilor de a construi o constelaţie de bandă largă care să rivalizeze cu reţeaua Starlink a lui Musk. Nu a furnizat o dată de lansare.

Compania a cheltuit miliarde de dolari şi aproximativ un deceniu pentru a dezvolta New Glenn, o rachetă cu o primă treaptă reutilizabilă, menită să concureze cu flota Falcon a SpaceX şi cu nava sa Starship, mai puternică. Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a declarat că este la curent cu incidentul, dar a adăugat că acesta este în afara domeniului său de activitate şi nu a afectat traficul aerian din regiune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi că mobilizarea autorităţilor a fost pe măsura gravităţii incidentului?
Observator » Ştiri externe » Explozie masivă a rachetei New Glenn de la Blue Origin în timpul unui test în Florida. Reacţia lui Jeff Bezos