Explozie puternică la o fabrică din Leverkusen. Un angajat a murit, iar mai mulţi au fost răniţi. Alţi cinci sunt daţi dispăruţi
O explozie puternică a avut loc la fabrica Bayer din Leverkusen. Populaţia din zonă a fost informată asupra incidentului şi sfătuită să stea în casă.
UPDATE: Unul dintre angajaţii întreprinderii, care a fost transportat în stare gravă la spital, a murit în cele din urmă, în ciuda eforturilor pe care medicii le-au făcut pentru a-i salva viaţa, potrivit Reuters.
O explozie de origine necunoscută la Chempark, în incinta unor întreprinderi chimice din Leverkusen, în vestul Germaniei, s-a soldat cu mai mulţi răniţi, inclusiv doi grav, în rândul angajaţilor, anunţă reprezentanţi ai parcului chimic, relatează AFP, citat de news.ro. O degajare puternică de fum are loc la locul accidentului, iar locuitorii din zonă au fost îndemnaţi să ţină uşile şi ferestrele închise, au anunţat reprezentanţi ai instalaţiei.
”Dintr-o cauză până acum necunoscută, o explozie a avut loc în Chempark Leverkusen”, se anună într-un mesaj postat pe contul de Twitter al acestui parc de întreprinderi chimice, unul dintre cele mai mari în Europa în acest sector. Parcul anunţă într-un comunicat că ”mai mulţi angajaţi au fost răniţi în acest eveniment, iar cel puţin doi (dintre ei au fost răniţi) grav”. Alţi cinci angajaţi au fost daţi dispăruţi. O anchetă a pompierilor este în curs de desfăşurare.
O explozie puternică a avut loc în această dimineaţă la fabrica Bayer din Leverkusen. Un nor negru şi gros poate fi observat de la mare distanţă. Potrivit Bild, explozia s-ar fi produs într-o zonă a fabricii care se ocupa cu reciclarea deşeurilor.
- Oameni salvați din calea apelor de un călugăr care a sunat dintr-un clopot medieval, când sirenele de înaltă...
- Justiţia din Germania, pusă în faţa unui caz inedit: un bătrânel de 84 de ani avea acasă rachete, torpile şi...
- Îndrăgostiţi ieşiţi la plimbare cu barca, omorâți pe Lacul Garda din Italia. Fata a fost găsită mutilată,...
Austostrada A1 care face legătura între Leverkusen şi Koln a fost complet închisă, pe ambele sensuri, iar locuitorii din zonă a fost informaţi prin sistemul de alerte german să stea în case şi să închidă ferestrele. Alerta către populaţie a fost însoţită de mesajul "Pericol extrem", ştiut fiind faptul că Bayer este în principiu o uzină chimică.
Potrivit presei germane, compania Bayer a emis un scurt comunicat de presă în care confirmă că a avut loc o explozie, dar fără a oferi mai multe informaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰