Explozie uriaşă în marele port Tianjin din nord-estul Chinei
Câteva explozii uriaşe au cutremurat marele port Tianjin din nord-estul Chinei. 17 oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 300 au fost răniţi, potrivit unui bilanţ încă provizoriu publicat de presa oficială
Câteva explozii uriaşe au cutremurat marele port Tianjin din nord-estul Chinei. 17 oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 300 au fost răniţi, potrivit unui bilanţ încă provizoriu publicat de presa oficială
Dezastrul a fost înregistrat de seismografe şi chiar de un satelit meteorologic.
Explozia iniţială s-a produs într-un depozit de materiale inflamabile, dar cauza ei nu a fost încă stabilită.
Prima explozie a trimis pe cer o uriaşă minge de flăcări şi a fost resimţită, ca un cutremur, în tot oraşul. 30 de secunde mai târziu, când localnicii încă nu-şi reveniseră din şoc, a urmat o nouă deflagraţie, şi mai puternică.
Clădiri întregi au fost distruse iar ferestrele şi uşile au fost spulberate chiar şi la o depărtare de câţiva kilometri.
Oamenii răniţi de cioburi au ieşit pe străzi, însângeraţi şi cuprinşi de panică. Potrivit seismologilor, prima explozie a echivalat cu detonarea a trei tone de TNT iar cea de-a doua - cu 21 de tone. Spitalele au fost asaltate de sute de oameni răniţi sau cu arsuri. Cei mai mulţi au putut pleca acasă după ce au primit îngrijiri dar 32 de persoane sunt în stare gravă. Tensiunea a crescut în întregul oraş iar un reporter CNN a fost îndepărtat, fără menajamente, din faţa unui spital, chiar în timpul unei transmisiuni în direct.
Presa chineză relatează că explozia iniţială s-a produs într-un depozit de materiale inflamabile, în timp ce pompierii încercau să stingă un incendiu. De altfel, doi pompieri sunt daţi dispăruţi iar alţi şase sunt răniţi. Cauza primei explozii este greu de stabilit în acest moment dar se pare că şefii companiei care deţinea depozitul au fost arestaţi.
Preşedintele chinez le-a cerut autorităţilor locale să facă totul pentru stingerea incendiului şi îngrijirea răniţilor. Agenţiile occidentale de presă amintesc că normele de siguranţă sunt adesea ignorate în zonele industriale ale Chinei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰