Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi acuzații la adresa Facebook: 60 de producători de telefoane au obţinut acces la datele prietenilor utilizatorilor rețelei de socializare

Facebook a încheiat acorduri cu cel puţin 60 de producători de telefoane prin care aceştia au avut acces la informaţii personale ale prietenilor utilizatorilor reţelei de socializare, a relatat luni New York Times, citând oficiali ai companiei.

de Redactia Observator

la 04.06.2018 , 20:48

Facebook a încheiat acorduri cu cel puţin 60 de producători de telefoane prin care aceştia au avut acces la informaţii personale ale prietenilor utilizatorilor reţelei de socializare, a relatat luni New York Times, citând oficiali ai companiei.

Între aceste companii se află Apple, BlackBerry, Microsoft şi Amazon.com.

Acordurile au permis Facebook să îşi extindă prezenţa şi au permis producătorilor de dispozitive să ofere clienţilor lor servicii precum cele de mesagerie, butoane like şi agende cu adrese.

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

Amploarea parteneriatelor nu a fost cunoscută până acum şi provoacă îngrijorări legate de protejarea de către Facebook a datelor personale, precum şi de respectarea unui ordin din 2011 al Comisiei Federale pentru Comerţ referitor la consimţământ.

Majoritatea acestor acorduri sunt încă în vigoare, dar Facebook a început să le închidă în aprilie, după ce a intrat în atenţia parlamentarilor şi a autorităţilor de reglementare în legătură cu datele utilizate de firma britanică de consultanţă politică Cambridge Analytica, care şi-a declarat între timp falimentul.

Facebook a anunţat că accesul acordat firmei Cambridge Analytica în 2014 a fost oprit în 2015, când compania a interzis în mod explicit dezvoltatorilor să colecteze datele prietenilor utilizatorilor. Compania nu a dezvăluit însă că producătorii de telefoane şi tablete au fost exceptaţi de la interdicţie.

Facebook a anunţat luni, pe o postare pe blog, că producătorii de dispozitive cu care s-a asociat ”au semnat acorduri care au împiedicat ca informaţiile să fie folosite cu alt scop decât pentru recrearea unor experienţe de tipul celor oferite de Facebook”.

Potrivit Facebook, reprezentanţii săi au aprobat acele noi experienţe, iar producătorii de dispozitive parteneri, precum Apple şi Amazon, nu au putut ”să integreze funcţiile Facebook în dispozitivele lor fără acordul utilizatorilor”.

Accesul la informaţiile personale a fost foarte diferit de cel al unor dezvoltatori precum Aleksandr Kogan, de la Cambridge Analytica.

New York Times a relatat că unul dintre reporterii săi, Michael LaForgia, a folosit o aplicaţie Hub pe un telefon blackberry Z10 pentru a se loga la Facebook şi a constatat că aplicaţia poate obţine date detaliate despre 556 dintre prietenii săi. Între aceste date s-au aflat statutul relaţiilor lor, religia şi orientarea politică, precum şi evenimente la care intenţionează să participe.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Noi acuzații la adresa Facebook: 60 de producători de telefoane au obţinut acces la datele prietenilor utilizatorilor rețelei de socializare