Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Fără frică", spotul de un minut pentru care Kamala Harris a plătit 50 de milioane de dolari

Alegeri SUA 2024. Vicepreşedinta în exerciţiu a SUA, Kamala Harris, candidata democrată la alegerile prezidenţiale, a lansat marţi un spot publicitar de un minut intitulat 'Fearless' ('Fără frică'), care a costat-o 50 milioane de dolari, într-o încercare de a capitaliza elanul unui început de campanie împotriva adversarului republican Donald Trump, relatează Reuters, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.07.2024 , 20:34

Este prima campanie publicitară majoră a Kamalei Harris de când şi-a consolidat sprijinul pentru nominalizarea democrată după ce preşedintele în exerciţiu Joe Biden s-a retras din cursă la 21 iulie, nu înainte de a-şi exprima susţinerea pentru vicepreşedinta sa. Dincolo de obţinerea sprijinului din partea unor donatori importanţi, Harris a reuşit să impulsioneze unele categorii de alegători, cum ar fi tinerii, pe care Biden nu reuşea să-i convingă.

Trump a cheltuit 10 milioane de dolari în întreaga campanie

Sondajele de opinie din ultima săptămână au arătat că Harris (59 de ani) se apropie de Donald Trump (de 78 de ani), care conduce încă în unele sondaje naţionale. Spoturile vor fi difuzate la televiziune, precum şi pe canalele de streaming şi de socializare din statele unde se desfăşoară lupta electorală, în săptămânile dinaintea Convenţiei Naţionale Democrate, preconizată să înceapă la 19 august.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Primul spot din cadrul campaniei începe cu imagini cu Harris când era mică şi urmăreşte evoluţia ei până la funcţiile de procuror, procuror general şi vicepreşedintă a SUA. "Ceea ce se poate spune despre Kamala Harris: dintotdeauna a fost fără frică", se afirmă în această reclamă.

De la intrarea în cursa electorală, Harris a pus accentul pe condamnarea lui Donald Trump într-un proces de spălare de bani care implică o vedetă porno, precum şi pe alte acuzaţii penale cu care el se confruntă, prezentându-l drept responsabil pentru un val de măsuri împotriva avortului în statele conduse de republicani în toată ţara.

Cumpărarea de publicitate de către campania Kamalei Harris a eclipsat publicitatea de 10 milioane de dolari anunţată luni de campania lui Trump, care va fi lansată săptămâna aceasta în şase state-cheie, în tentativa de a contracara valul de entuziasm al alegătorilor şi donaţiile pentru Harris. Este vorba de cea mai mare achiziţie de publicitate de către campania lui Donald Trump din ianuarie, remarcă Reuters.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » "Fără frică", spotul de un minut pentru care Kamala Harris a plătit 50 de milioane de dolari