Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fetiţă de 3 ani a murit de foame, după ce mama ei a lăsat-o singură în casă, timp de o săptămână

O tânără de 21 de ani riscă cel puţin 20 de ani de închisoare, după ce a recunoscut că şi-a lăsat fetiţa de 3 ani singură în casă, timp de o săptămână. Copila a murit de foame.

de Veronica Micu

la 14.01.2020 , 21:32

Kristina Plenkina a murit de foame, după ce mama ei, Maria, a lăsat-o singură în casă, fără apă şi mâncare O fetiţă de 3 ani a murit de foame, după ce mama ei a lăsat-o singură în casă, timp de o săptămână - social media/east2west news

O tânără de 21 de ani riscă cel puţin 20 de ani de închisoare, după ce a recunoscut că şi-a lăsat fetiţa de 3 ani singură în casă, timp de o săptămână. Copila a murit de foame.

În 13 februarie 2018, Maria Plenkina, de 21 de ani, a închis uşa apartamentului şi a plecat la o petrecere de Ziua Îndrăgostiţilor, timp de o săptămână, cu prietenii.

Ce nu ştia nimeni: fetiţa ei, Kristina, era încă în casă, singură.

Articolul continuă după reclamă

După ce a oprit apa şi căldura şi i-a lăsat micuţei o cantitate mică de mâncare, iaurt, pui și cârnați, Maria şi-a părăsit fiica.

Potrivit Daily Mail, trupul fără viață al fetiței a fost găsit o săptămână mai târziu, de bunica ei, Irina Plenkina, în vârstă de 47 de ani. Femeia venise să-i ureze ”La mulți ani” nepoatei sale, la împlinirea vârstei de 3 ani.

Nenorocirea s-a produs în oraşul rusesc Kirov.

Procesul Mariei este în plină desfăşurare, mama "diabolică" riscând o pedeapsă între 8 și 20 de ani de închisoare pentru că fetița a murit de foame. Copila a fost atât de flămândă încât a mâncat detergent.

Maria era în deplinătatea facultăților mintale

În urma examenului psihiatric, medicii au descoperit că tânăra este "în deplinătatea facultăților mintale" și "pe deplin conștientă de acțiunile sale". 

Cât timp a fost plecată, ea a mințit că a lăsat-o pe fetiță în grija unui amic. A recunoscut că neglijența ei a ucis-o pe fetiță, dar a spus că nu a intenționat să o omoare. 

Când a fost reținută, tânăra nu a plâns și nu a arătat niciun regret pentru ce a făcut. A spus doar cu sânge rece: "Da, am plecat, am închis apa și am lăsat copilul fără apă și mâncare".

Maria Plenkina așteptă acum pronunțarea sentinței în închisoare.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » O fetiţă de 3 ani a murit de foame, după ce mama ei a lăsat-o singură în casă, timp de o săptămână