Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul atacului armat de la şcoala din Belgrad, soldat cu 9 morţi. Elevi care plângeau traumatizați, părinți în stare de șoc, copii răniţi resuscitaţi

Autorităţile din Serbia au anunţat în jurul prânzului bilanţul oficial al victimelor. 8 copii şi un agent de pază au murit după ce un elev a deschis focul, miercuri dimineaţă, într-o şcoală din centrul Belgradului. Alţi şase elevi şi un profesor au fost răniţi şi au fost spitalizaţi. Elevul de clasa a şaptea a fost reţinut. Presa locală a difuzat imagini cu momentul în care copilul de 14 ani, cu capul acoperit de o haină, este scos de agenţi din şcoală şi urcat într-o maşină.

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 13:34

Cel puţin opt elevi şi un paznic au fost ucişi miercuri, într-un atac armat, la o şcoală primară din Belgrad, iar alţi şase elevi şi un profesor au fost răniţi şi au fost spitalizaţi, anunţă într-un comunicat Ministerul sârb de Interne. 

"În cadrul atacului armat care a avut loc în această dimineață la școala generală Vladislav Ribnikar din Vracar, opt copii și un paznic au fost uciși, alţi șase copii și un profesor au fost răniți și sunt spitalizaţi. Un elev al acestei școli, K. K. (2009), care este suspectat de săvârșirea acestei fapte, a fost găsit și arestat în curtea școlii. Toate forțele de poliție sunt încă la fața locului și lucrează intens pentru a face lumină asupra împrejurărilor care au dus la această tragedie" a anunţat ministerul de Interne.

Atacul s-a produs în jurul orei locale 8 dimineaţa la o şcoală într-un cartier de lux în Belgrad, şcoala generală Vladislav Ribnikar din cartierul Vracr. Suspectul a venit cu una din armele tatălui său şi 5 încărcătoare, potrivit informaţiilor publicate de Blic. Băiatul a deschis focul în holul școlii, iar într-o sală de clasă a fost găsit un rucsac în care se afla o armă și mai multe sticle cu lichid inflamabil. Nu s-a confirmat încă dacă rucsacul aparţine suspectului, dar presa locală susţine că tatăl copilului are înregistrate două arme pe numele său, dintre care una de calibru 9.

Articolul continuă după reclamă

Au urmat scene de groază. Poliţişti cu căşti şi veste antiglonţ au înconjurat zona. Părinții au început să se adune în fața şcolii. Copii care plângeau traumatizați, părinți în stare de șoc, copii răniţi resuscitaţi. A venit inclusiv un cunoscut prezentator TV, Zoran Kesić, al cărui copil merge la şcoala respectivă. "Am venit în fața școlii să văd ce se întâmplă, pentru că copilul meu merge la această școală, dar săptămâna aceasta este în al doilea schimb. Nu ştiu ce să zic, e groaznic, sunt foarte supărat", a delcarat acesta. La fața locului au sosit miniștrii Educației şi Sănătății, Branko Ružić și Danica Grujičić, precum și Veselin Milić, șeful Departamentului de Poliție al orașului Belgrad.

Pe acelaşi subiect

O imagine cu suspectul a început să circule în presa sârbă. "A intrat într-o sală de clasă și apoi a luat-o razna. A împușcat un profesor și apoi și pe prietenii lui. Are note bune, toți îi spunem tocilar", au povestit câţiva elevi pentru Blic.

Copiii au fost evacuaţi din şoală clasă cu clasă, mulţi dintre ei au stat încuiați cu profesorii în sălile de curs. Martorii au relatat că elevul a îndreptat pistolul spre toți cei aflați pe hol, când s-a instalat panica generală. "Am auzit împușcături, niște elevi au ieșit imediat pe hol să vadă ce se întâmplă. La început am crezut că se aude ceva afară. Toată lumea a început să țipe, a fost o panică generală, toată lumea a început să alerge, când am ieșit pe hol l-am văzut, a venit și a îndreptat pistolul spre noi toți" a povestit printre lacrimi, un elev.

Filmul atacului de la Şcoala din Belgrad

8:40 de minute a fost ora atacului. Elevul din clasa a 7-a de la şcoala primară din centrul Belgradului a reuşit să intre în şcoală cu arma pe care tatăl său o avea. Se pare că tatăl acestuia ar fi avut permis de port armă. Tânărul i-a furat arma şi a intrat cu ea în şcoală. Primul ţintit a fost paznicul şcolii care a fost omorât, iar mai apoi elevul ar fi intrat într-o sală de clasă acolo unde a tras aupra unei profesoare de istorie. Femeia de asemenea şi-a pierdut viaţa iar colegii povestesc terifiaţi faptul că colegul lor a început să tragă la întâmplare în sala de clasă. Alţi 8 elevi care au fost nimeriţi de gloanţe şi-au pierdut viaţa. 15 persoane au fost rănite înafară de cele 10 persoane decedate.

Cei 15 tineri sunt internaţi la mai multe spitale din Belgrad iar doi dintre ei sunt în stare extrem de gravă. Nimeni nu ştie ce a adus la poziţia acestui elev de doar 14 ani, cert este că doar cu o seară în urmă a participat la o petrecere unde ar fi consumat băuturi alcoolice. Poliţiştii iau în calcul ca elevul să fii consumat şi droguri, ceea ce să fii dus la acest gest pe care l-a facut în această dimineaţă. Elevul este reţinut de către poliţişti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Filmul atacului armat de la şcoala din Belgrad, soldat cu 9 morţi. Elevi care plângeau traumatizați, părinți în stare de șoc, copii răniţi resuscitaţi