Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fostul agent Serghei Skripal spune că Putin a ordonat otrăvirea lui cu noviciok din 2018, în Marea Britanie

Fostul agent dublu rus Serghei Skripal crede că Vladimir Putin a ordonat otrăvirea sa cu noviciok, a declarat el în cadrul unei proceduri care a început luni cu privire la moartea unei femei care a fost otrăvită involuntar cu agentul neurotoxic, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 14.10.2024 , 18:52

Fostul agent Serghei Skripal spune că Putin a ordonat otrăvirea lui cu noviciok din 2018, în Marea Britanie Fostul agent Serghei Skripal spune că Putin a ordonat otrăvirea lui cu noviciok din 2018, în Marea Britanie - Profimedia

Skripal, care a vândut secrete ruseşti Marii Britanii, şi fiica sa Iulia au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă publică în oraşul Salisbury din sudul Angliei, în martie 2018, după ce clanţa uşii de la intrarea în casa sa a fost contaminată intenţionat cu noviciok, scrie News.ro.

Patru luni mai târziu, Dawn Sturgess a murit din cauza expunerii la agentul neurotoxic. Partenerul ei a găsit o sticlă de parfum contrafăcut despre care poliţia crede că a fost folosită de agenţii serviciilor secrete ruseşti pentru a introduce otrava în ţară.

Familia Skripal şi un ofiţer de poliţie care s-a deplasat la casa lui Skripal au fost afectaţi grav din cauza efectelor agentului neurotoxic de uz militar, dar şi-au revenit, la fel ca şi partenerul lui Sturgess, Charlie Rowley.

Articolul continuă după reclamă

Serghei Skripal, otrăvit în Marea Britanie cu noviciok, spune că Putin a ordonat atacul

Pe acelaşi subiect

Rusia a respins în repetate rânduri acuzaţiile britanice potrivit cărora ar fi implicată.

Skripal nu a vorbit public de la atac, dar ancheta deschisă pentru moartea lui Sturgess consemnează o declaraţie a acestuia în care spune că el, ca şi guvernul britanic, dă vina pe Putin, deşi fostul spion a spus că nu are dovezi concrete. „Cred că Putin ia singur toate deciziile importante. Prin urmare, cred că el trebuie să fi dat cel puţin permisiunea pentru atacul asupra mea şi a Iuliei”, a spus Skripal în declaraţia citită de Andrew O'Connor, avocat public.

În declaraţia sa, Skripal, care a dezvăluit că nu a fost avertizat că viaţa sa era în pericol la momentul respectiv, a spus că era la curent cu acuzaţiile potrivit cărora Putin, pe care a spus că îl cunoaşte personal, ar fi fost implicat în activităţi ilegale cu metale rare. „Am citit că Putin este personal foarte interesat de otravă şi îi place să citească cărţi despre aceasta”, se arată în declaraţia lui Skripal.

Poliţia britanică a inculpat în lipsă trei ruşi, despre care spune că sunt ofiţeri de informaţii ai serviciului militar GRU, pentru tentativa de asasinare asupra lui Skripal şi a fiicei sale, deşi nu a fost intentat niciun proces oficial împotriva lor pentru moartea lui Sturgess. Doi dintre ruşii acuzaţi de Marea Britanie că sunt responsabili pentru otrăvire au apărut ulterior la televiziunea rusă pentru a nega implicarea, afirmând că au fost turişti nevinovaţi care doar au vizitat catedrala oraşului. Toţi trei au negat orice implicare.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, mamă a trei copii, a fost prinsă în „focul încrucişat” al unei tentative internaţionale de asasinat. Dovezile au sugerat că sticla de parfum conţinea suficientă otravă pentru a ucide mii de oameni, a spus O'Connor. „Puteţi concluziona că cei care au aruncat flaconul în acest fel au acţionat cu un dispreţ grotesc faţă de viaţa umană”, i-a spus el preşedintelui audierii publice care a început luni, fostul judecător al Curţii Supreme Anthony Hughes.

Ambasada Rusiei la Londra spune că acuzațiile sunt "de-a dreptul absurde"

Procedura, care are loc în urma unei anchete a poliţiei şi a demersurilor juridice îndelungate care sunt necesare în prealabil, îşi desfăşoară audierile iniţiale în Salisbury. Ea presupune audierea în secret a unor dovezi confidenţiale din partea serviciilor de securitate britanice, inclusiv detalii despre relaţia lui Skripal cu agenţiile de informaţii britanice, a declarat O'Connor.

Luna trecută, Hughes a decis că familia Skripal nu va depune mărturie în persoană, afirmând că există un „risc covârşitor” ca aceştia să fie atacaţi fizic dacă ar putea fi identificaţi şi dacă li s-ar dezvălui locaţia actuală.

Incidentul a dus la cea mai mare expulzare diplomatică dintre Est şi Vest de la Războiul Rece, iar de atunci relaţiile dintre Londra şi Moscova s-au deteriorat şi mai mult în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Ambasada Rusiei la Londra a declarat săptămâna trecută că „referirile Ministerului britanic de Externe la presupusa utilizare a miticului noviciok sunt de-a dreptul absurde”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri externe » Fostul agent Serghei Skripal spune că Putin a ordonat otrăvirea lui cu noviciok din 2018, în Marea Britanie