Antena Meniu Search
x

Curs valutar

General în aviația italiană: O pasăre intrată la motorul avionului sau ruperea turbinei, posibile cauze ale tragediei din Milano

Generalul Giuseppe D'Accolti, în vârstă de 61 de ani, fost instructor și pilot de testare al Forțelor Aeriene Italiene timp de 42 de ani, dar și fost președinte al Aeroclubului din Peninsulă, a declarat că o pasăre intrată la motor sau ruperea turbinei în sine pot fi printre cauzele care ar fi putut duce la prăbușirea avionului românesc, ieri, la Milano.

de Veronica Micu

la 04.10.2021 , 15:38

General în aviația italiană: O pasăre intrată la motorul avionului sau ruperea turbinei, printre posibile cauze al tragediei din Milano - Profimedia / La Stampa

Expertul italian spune, însă, că avionul Pilatus PC-12 este un aparat foarte fiabil, modern, iar răspunsurile legate de cauzele prăbușirii vor fi date chiar de piesele sale, în urma expertizelor efectuate de profesioniști.  

"S-ar fi putut întâmpla orice, de la prinderea unei păsări care să fi intrat în turbină, până la ruperea turbinei în sine, în cazul în care s-ar fi rupt o paletă sau dacă o piesă schimbată era defectă. O problemă tehnică, mecanică? Este prea devreme pentru a da un răspuns", a declarat generalul în aviație Giuseppe D'Accolti pentru La Stampa.

Expert român: Pilatus este socotit acum cel mai sigur avion turbopropulsor cu un singur motor

Articolul continuă după reclamă

Expertul în aviație Dan Andrei spune că avionul pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu este unul foarte sigur, prima ipoteză avansată de acesta fiind că motorul a cedat.

Pe acelaşi subiect

„Pilatus este socotit acum cel mai sigur avion turbopropulsor cu un singur motor. El, într-o perioadă de 30 de ani, este încă în producție și au fost produse peste 1700 de aeronave de tipul acesta. Este foarte sigur”, a declarat Dan Andrei în cadrul unei emisiuni TV.

Avionul are 9 locuri, zboară cu o viteză de 500 de kilometri pe oră, „o viteză foarte bună pentru un turbopropulsor”, și zboară aproximativ 5 ore, adică 2.800 de kilometri.

Potrivit lui Dan Andrei, cauzele prăbușirii pot fi multiple. „Prima idee care-mi vine în minte este că a avut o cedare de motor. Motorul este turbopropulsor, înseamnă că el antrenează o elice, dar motorul este cu turbină și putea la un moment dat să ia o pasăre sau din varii motive să aibă o defecțiune la compresor sau turbină și în felul acesta să producă un incendiu”, a explicat Dan Andrei.

Martorii tragediei din Milano au povestit că avionul avea motorul în flăcări și a izbit clădirea fără să pară că pilotul încearcă să facă manevre pentru a evita dezastrul.

Avionul românesc s-a prăbușit cu 156 km/oră

Avionul privat românesc Pilatus PC-12, cu numărul de înmatriculare YR-PDV, s-a prăbușit cu 156 km/oră. Aeronava decolase de doar câteva minute, de pe aeroportul Milano Linate, când s-a produs tragedia în urma căreia, omul de afaceri Dan Petrescu și familia sa și-au pierdut viața. 

Înainte cu 16 secunde de impact, avionul a început să piardă altitudine, coborând cu 25 de metri pe secundă, potrivit Corriere della Sera. Din aceleași date reiese, din viteza înregistrată, că pilotul a încercat să facă tot posibilul pentru a evita un dezastru. Cu șapte secunde înainte de prăbușire, aeronava a înregistrat o viteză de aproximativ 300 de kilometri pe oră. La ora 13:07, la trei minute după ce omul de afaceri Dan Petrescu a decolat de pe aeroportul Milano Linate, avionul s-a abătut de la traseul inițial, pilotul transmițând coordonate bizare turnului de control.

“De ce te-ai abătut din drum? Să eviți turbulențele?”, este întrebarea controlorului de trafic de pe aeroportul Linate. “Nu”, a fost singurul răspuns al miliardarului român aflat la manșa aeronavei.

În mai puțin de un minut, aparatul de zbor a dispărut de pe radar, fără alte semnale SOS și fără a solicita să se întoarcă de urgență pe aeroport. În acel moment, în zonă ploua, potrivit prognozei meteorologice. În norii joși, avionul a început să piardă altitudine cu 16 secunde înainte de impact.

Pilatus PC-12, caracterizat drept „SUV-ul aerian”

Avionul care s-a prăbuşit duminică, la Milano, este un PC-12 / 47E. Aeronava cu aripi joase are un singur motor, fiind produsă de Swiss Pilatus Aircraft, cu o capacitate mare de încărcare. Este proiectată pentru a fi utilizată la transportul uşor şi pentru utilizatorii de afaceri. În lumea aeronauticii este cunoscut ca un proiect excelent, realizat de o companie cu o lungă experienţă în construcţia de aparate aeriene. Pe site-ul său, compania elveţiană îl numeşte „SUV-ul aerian”, citând o recenzie a unei reviste de specialitate din lumea aviaţiei.

Cea mai actualizată variantă se numeşte PC-12NGX, echipat cu cele mai noi inovaţii în materie de confort şi avionică la bord. Este un avion care poate atinge o viteză de croazieră de 290 de noduri, aproximativ 537 de kilometri pe oră. Poate zbura pe o rază de peste 1.800 de mile marine: 3.3.000 de kilometri, la o altitudine maximă de 30.000 de picioare. Este alimentat de un singur motor de la Pratt & Whitney, una dintre cele mai cunoscute companii de motoare aeronautice. Poate avea la bord maxim 10 pasageri, în regim normal. Unele modele sacrifică scaunele, pentru a găzdui câteva pătuţuri sau elimină total scaunele, pentru a creşte capacitatea de încărcare. Este certificat pentru zborul cu un singur pilot, care poate fi însoţit de un posibil copilot.

Interiorul celor mai recente versiuni este proiectat în colaborare cu BMW Designwork şi integrează toate funcţiile principale de conectivitate, Wi-Fi şi sisteme de divertisment. Conform preţurilor publicate pe portalul AvBuyer, un Pc-12 2017 folosit poate costa până la 4,3 milioane de dolari şi poate fi închiriat pe oră cu aproximativ 1.800 de dolari.

Un avion privat s-a prăbuşit, duminică, în apropiere de Milano, accident soldat cu moartea celor şapte pasageri şi a pilotului. Potrivit presei italiene, avionul era înmatriculat în România, iar la manșă se afla Dan Petrescu, proprietarul aparatului de zbor.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » General în aviația italiană: O pasăre intrată la motorul avionului sau ruperea turbinei, posibile cauze ale tragediei din Milano