Grecia: Alexis Tsipras și-a anunțat demisia
Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat joi seară că își dă demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate
Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat joi seară că își dă demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate.
'Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie și-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunțe. Voi, prin votul vostru, veți decide dacă v-am reprezentat curajos în fața creditorilor, dacă acest acord (cu creditorii) este de ajuns', a spus Tsipras într-un mesaj televizat.
"Suntem obligați să respectăm acordul, dar ne vom lupta să atenuăm consecințele adverse", a adăugat el, subliniind că nu a obținut acordul pe care și l-a dorit, dar că acesta este cel mai bun în condițiile date.
"Voi încerca să obțin votul poporului grec pentru a conduce țara și pentru a continua programul nostru de guvernare", a mai declarat Tsipras, precizând că are "obligația morală și politică" de a pune ceea ce a făcut, cu "succese și eșecuri", la judecata poporului, pentru ca acesta să decidă din nou.
- Alegeri cruciale în Germania, cea mai mare economie a Europei. Patru politicieni candidează la funcția de viitor...
- Un mort și mai mulți răniți după un atac cu cuțitul la Mulhouse, în estul Franței. Macron: "Un act de...
- Papa Francisc se află în stare "critică" și a primit transfuzii de sânge după o criză pulmonară, anunță...
- Neînfrântă pe câmpul de luptă, Ucraina "se predă" în fața americanilor. Zelenski, aproape de a semna acordul...
- Cercetătorul care a descoperit primul mormânt de faraon după cel al lui Tutankhamon ar fi dat din nou lovitura
El și-a înaintat demisia președintelui grec și a cerut ca alegerile anticipate să fie organizate cât mai repede posibil. Anterior, surse guvernamentale au declarat că Tsipras va propune organizarea de alegeri anticipate până la 20 septembrie și că a avut consultări prin telefon pe această temă cu liderii partidelor de opoziție.
Alexis Tsipras, în vârstă de 41 de ani, a fost nevoit să demisioneze după ce săptămâna trecută a pierdut majoritatea parlamentară în cadrul unui vot în legislativ privind noul plan de salvare a țării.
Prin demisie și alegeri anticipare, el ar încerca astfel să înăbușe o rebeliune în cadrul partidului său de stânga Syriza și să obțină sprijin public pentru programul de salvare pe care l-a negociat, al treilea pentru Grecia după 2010.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰