Îi forţează americanii pe ruși să intre în incapacitate de plată? SUA au decis: Rusia nu-și mai poate achita datoria în dolari
Statele Unite au decis să pună capăt unei scutiri care permitea Moscovei să își plătească datoriile în dolari, a anunțat marți Trezoreria americană. Decizia ar putea împinge Rusia în incapacitate de plată.
Statele Unite au decis să pună capăt, cu începere de la ora 00:01 miercuri, ora Washingtonului, unei excepţii care permitea Moscovei să-şi achite datoriile în dolari, a anunţat marţi Trezoreria SUA, o decizie care ar putea precipita ţara în incapacitate de plată, notează AFP, citată de Agerpres.
Următorul termen de plată pentru Moscova, peste 2 zile
Anunţul intervine cu două zile înainte de următorul termen de plată pentru Moscova, care se referă la puţin peste 100 de milioane de dolari ca dobândă pentru două obligaţiuni, dintre care una nu poate fi plătită în mod explicit în ruble.
În vigoare de la începutul sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, ca represalii la războiul din Ucraina, această excepţie a permis Moscovei să scape de incapacitatea de plată. Ea a fost decisă de Washington pentru "a permite o tranziţie ordonată şi investitorilor să-şi vândă titlurile", a explicat săptămâna trecută secretarul american al Trezorerie, Janet Yellen. Demnitarul american a subliniat atunci că această scutire "probabil" va lua sfârşit.
- Rubla a crescut atât de mult față de euro și dolar încât a ajuns o veste proastă pentru Putin
- Renault și-a vândut pe o rublă afacerile din Rusia, evaluate la 2,2 miliarde de euro. Rușii vor produce Dacia...
- Cum arată Coca Cola, Fanta și Sprite produse în Rusia. Clienții se plâng că nu sunt suficient de dulci
Rusia nu-și mai poate achita datoria în dolari, decide Washingtonul. Incapacitatea de plată este inevitabilă
Rusia nu-şi mai putea rambursa datoria cu dolari deţinuţi în băncile americane, în cadrul sancţiunilor înăsprite impuse de Statele Unite la 5 aprilie. Guvernatorul băncii centrale ruse, Elvira Nabiullina, a recunoscut la 29 aprilie că Moscova se confruntă cu "dificultăţi de plată", dar ea a refuzat să vorbească despre o posibilă incapacitate de plată.
Datoria externă a Rusiei reprezintă, potrivit Ministerului său de Finanţe, aproximativ 4.500 până la 4.700 de miliarde de ruble (circa 78 până la 81 de miliarde de dolari la cursul actual) sau 20% din totalul datoriei publice.
Rusia a ameninţat că va demara o acţiune în justiţie dacă va fi forţată să intre în incapacitate de plată
La începutul lunii aprilie, Rusia a ameninţat cu tribunalul dacă va fi declarată în incapacitate de plată. Ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, spunea atunci că va demara o acţiune în justiţie, dacă Rusia va fi declarată în incapacitate de plată (default) de către Occident. O ţară este considerată în incapacitate de plată când nu mai poate să îşi onoreze angajamentele faţă de creditori.
"Desigur că ne vom adresa justiţiei, pentru că am luat toate măsurile necesare pentru a ne asigura că investitorii îşi primesc plăţile", a spus Anton Siluanov. "Vom prezenta tribunalului facturile, care confirmă eforturile noastre pentru a plăti, atât în valută, cât şi în ruble. Vom fi nevoiţi să ne susţinem în mod activ poziţia, în pofida tuturor dificultăţilor", a mai spus Siluanov, fără a preciza însă care este instanţa juridică spre care Rusia se va îndrepta.
"Rusia încearcă cu bună credinţă să îşi plătească creditorii externi, transferând sumele corespunzătoare în valută pentru a ne plăti datoriile. Cu toate acestea, politica deliberată a ţărilor occidentale este că creeze, în mod artificial, o incapacitate de plată prin toate mijloacele", a adăugat Anton Siluanov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰