Galerie foto Imagini din satelit arată un convoi militar rusesc lung de 13 kilometri, la est de Harkov, anunță CNN
Imagini din satelit colectate şi analizate de compania Maxar Technologies par să arate un convoi militar rusesc lung de 13 kilometri, care, la 8 aprilie, se deplasa spre sud, prin orașul Velkyi Burluk din estul Ucrainei, transmite CNN. Oraşul se află la est de Harkov, aproape de graniţa Ucrainei cu Rusia. Război Rusia - Ucraina, ziua 46 LIVE TEXT
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Imaginile arată "vehicule blindate, camioane cu artilerie tractată şi echipamente de sprijin" care alcătuiesc convoiul, a precizat Maxar Technologies.
Reporterul Jack Detsch, corespondent la Pentagon al Foreign Policy, a scris pe Twitter că acest convoi militar se deplasează spre Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.
- ”Vom trăi scene foarte grele în următoarele săptămâni". Macron spune că Putin va ataca în forţă Donbasul...
- Un nou general rus, cu experienţă militară în Siria, conduce invazia din Ucraina. Putin vrea să obțină măcar...
- Zelenski avertizează că soldaţii ruşi se regrupează pentru un atac brutal în Donbas şi Harkov. Pericolul ar...
Oficialii ucraineni au transmis că lupte majore sunt în curs de desfăşurare în estul ţării, cu bombardamente grele raportate în întreaga regiune Donbas, înaintea a ceea ce ei avertizează că ar putea fi o ofensivă rusă majoră.
Şeful serviciului de informaţii al apărării din Ucraina a declarat vineri că trupele ruseşti se regrupează dincolo de graniţă şi intenţionează să avanseze spre Harkov.
Autoritățile regionale au îndemnat la evacuarea civililor din regiune.
Kuleba a avertizat că bătălia pentru Donbas "va aduce aminte de Al Doilea Război Mondial"
Joi, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că Ucraina are nevoie ca ţările NATO să-i trimită arme ''acum'' pentru a respinge ofensiva rusă, altfel ''va fi prea târziu''.
'Nu mă îndoiesc că Ucraina va avea armele necesare pentru a lupta. Întrebarea este când'', a subliniat Kuleba, insistând pe de altă parte ca statele occidentale să nu mai cumpere petrol şi gaz natural din Rusia. ''Fie ne ajutaţi acum - şi vorbesc de zile, nu de săptămâni -, fie ajutorul vostru va veni prea târziu. Şi mulţi oameni vor muri, mulţi civili îşi vor pierde casele, multe sate vor fi distruse dacă acest ajutor soseşte prea târziu'', a susţinut ministrul ucrainean în faţa presei.
Trupele ruse care după declanşarea invaziei pe 24 februarie au pătruns în partea de nord a Ucrainei s-au retras şi se repliază pentru o ofensivă majoră în zona Donbass, estul separatist prorus al Ucrainei. ''În momentul la care vorbim, bătălia pentru Donbass este în desfăşurare, (dar) nu şi-a atins apogeul. În fiecare zi, cele mai grele lupte au loc în această parte a Ucrainei şi multe altele vor urma, din păcate'', a spus Dmitro Kuleba.
De la începutul invaziei ruse statele occidentale au oferit armatei ucrainene un sprijin substanţial în echipamente militare, livrându-i în prima lună de război circa 17.000 de rachete antitanc şi sisteme antiaeriene portabile ce au provocat pierderi considerabile armatei ruse. Potrivit ambasadorului american la NATO, două treimi dintre statele Alianţei au livrat Ucrainei arme sau muniţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰