Video Imnul "God Save the King", intonat pentru prima dată după mai bine de 70 de ani, la funeraliile reginei Elisabeta a II-a
Momente extrem de emoţionante la finalul slujbei de la Westminster Abbey. După câteva momente de reculegere, imnul național britanic, "God Save the King", a fost intonat pentru prima dată în întregime.
"God Save the King" a fost ales ca imn naţional în septembrie 1745. În timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a a fost schimbat în "God Save the Queen", iar acum, după moartea acesteia, a revenit la varianta originală.
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a va fi înhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat.
Ceremonia de înmormântare, care se desfăşoară între 10:00 şi 18:30 GMT, a început cu funeraliile de stat la Westminster Abbey, la care participă peste 2.000 de invitaţi, printre care sute de demnitari străini şi capete încoronate. La sfârşitul slujbei de la abaţie s-au păstrat două minute de reculegere la nivel naţional, apoi s-a intonat imnul naţional "God Save the King".
Urmează o procesiune în centrul Londrei de unde sicriul este dus la Castelul Windsor, unde Elisabeta a II-a va fi înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Regele George al VI-lea, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰