Video În timp ce liderii lumii se întâlnesc în Bali, Rusia bombardează Ucraina. Putin încă nu e dispus să negocieze pacea în termenii lui Zelenski
Vladimir Putin se răzbună pentru înfrângerile ruşinoase de pe front. Militarii săi au lansat în urmă cu câteva ore peste o sută de rachete asupra Ucrainei. Au fost lovite zone rezidenţiale din Kiev, Harkov şi Liov şi mii de oameni au rămas fără curent electric. O soluţie la acest război ar trebui să vină de la 10.000 de kilometri distanţă, din paradisul din Bali, unde s-au întâlnit liderii celor mai puternice 19 state ale lumii şi ai Uniunii Europene.
Ca la un semn rachetele ruşilor au fost lansate spre cele mai mari oraşe ale Ucrainei. Atacul coordonat a avut loc imediat prânz, când sirenele aeriene au răsunat în toată ţara. În Kiev, proiectilele trase de militarii lui Putin au lovit două blocuri de locuinţe.
De teamă că ar putea urma şi alte bombardamente, locuitorii capitalei s-au adăpostit din nou la metrou, într-o imagine ce aminteşte de primele săptămâni de război. Ruşii au lovit şi Harkov şi Liov, inclusiv în infrastructura energetică, aşa că sute de case au rămas în beznă.
Ruşii şi-au format deja un obicei de a ataca oraşele mari după fiecare înfrângere ruşinoasă. Acum, este răzbunarea pentru retragerea umilitoare din Herson şi modul lui Vladimir Putin de a sugera că nu a ieşit complet din joc, dar şi că nu acceptă condiţiile pe care i le pune Zelenski pentru a negocia cu el pacea.
"Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiile armate de pe teritoriul Ucrainei. Controlul Ucrainei asupra tuturor secţiunilor graniţei noastre naţionale cu Rusia trebuie restabilit. Aceste lucruri vor duce la o încetare reală şi completă a ostilităţilor", a spus liderul de la Kiev de faţă cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
- Țările occidentale vor o condamnare a războiului din Ucraina la summitul G20. Moscova acuză "politizarea"...
- Sistemul energetic al R. Moldova a fost stabilizat, după întreruperile de curent cauzate de atacurile ruseşti în...
- Atac masiv cu rachete în Ucraina: Jumătate din Kiev e în beznă, alimentarea cu energie a fost oprită pe arii...
- "Lumina ta nu se va stinge niciodată”. Modelul şi DJ Courtney Mills a murit la 37 de ani, după ce s-a prăbuşit...
- Topul celor mai atrăgătoare locuri de cazare din lume. Cea mai ieftină vilă este pe malul mării şi costă doar...
Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei: "Toate problemele sunt de partea ucraineană, care refuză categoric să poarte orice discuţii şi vine cu tot felul de condiţii care sunt evident nerealiste şi inadecvate acestei situaţii."
Liderii occidentali de la summitul G20 condamnă războiul lui Vladimir Putin
Bombardamentul coordonat asupra Ucrainei are loc în timp ce, la 10.000 de kilometri distanţă în Bali, s-au întâlnit liderii celor mai puternice 19 state din lume şi cei ai Uniunii Europene. Ar trebui să găsească rezolvare pentru crizele cu care se confruntă acum lumea: de la războiul din Ucraina, criza din energie şi explozia preţurilor, până la schimbările climatice.
Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene: "Războiul Rusiei pune sare pe rana recuperării economice de după COVID-19. Această combinaţie ne-a determinat să reevaluăm complet energia noastră, comerţul nostru şi relaţiile noastre de securitate."
SUNAK, Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii: "Mă voi folosi de această ocazie ca să condamn fără echivoc războiul ostil şi ilegal al Rusiei în Ucraina. Şi ştiu că şi alţi aliaţi vor face asta, pentru că aşa este corect, să scoatem în evidenţă ceea ce se întâmplă şi să tragem Rusia la răspundere."
De teamă că summitul organizat de ei s-ar putea încheia fără nicio concluzie oficială, gazda evenimentului, preşedintele Indoneziei pune presiune asupra omologilor lor din Occident să arate flexibilitate şi să reducă retorica negativă la adresa Moscovei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰