În timp ce prietenii ei studiau, ea dădea cu mătura. Azi câștigă mii de euro și merge la muncă cu elicopterul
Urmărește ObservatorNews pe Discover
În timp ce prietenii ei mergeau la facultate, Joanna a ales un alt drum: femeia originară din Polonia a ajuns să măture șantierele din Norvegia. Câțiva ani mai târziu, după multă muncă și determinare, merge la "birou" cu elicopterul și are un salariu generos.
Drumul până aici a fost lung și nu i-a ieșit totul din prima. A trebuit să o ia de la zero de nenumărate ori și să depună eforturi care pe mulți i-ar descuraja, însă Joanna a reușit să ajungă acolo unde visa, potrivit Onet.
A lăsat micul oraș în urmă pentru a vedea lumea
Joanna a crescut într-o localitate mică de lângă Olkusz, în Polonia. În școala generală erau doar zece elevi în clasă, iar profesorii știau bine ce poate fiecare. Ei au descoperit repede că fata se descurca foarte bine la învățătură. La liceu a ales profilul de matematică-fizică, unde cei mai mulți colegi erau băieți, și a obținut o bursă acordată de premierul de atunci al Poloniei.
După liceu, Joanna a fost admisă la Facultatea de Automatică și Robotică, dar nu a mai ajuns să înceapă studiile. Provenea dintr-o familie modestă și nu voia să le ceară părinților bani pentru școală.
La începutul anilor 2000, tot mai mulți tineri plecau la muncă în străinătate. Mulți dintre prietenii ei alegeau Marea Britanie, dar Joanna s-a îndreptat spre Norvegia. A plecat împreună cu o prietenă, fără să știe exact unde o va duce această aventură. Prima oprire a fost însă departe de viața pe care și-o imaginase pentru ea.
"Ei erau studenți. Eu dădeam cu mătura"
În Norvegia, Joanna s-a angajat la curățenie pe un șantier. Pentru o fată care avusese rezultate foarte bune la școală și fusese admisă la o facultate tehnică, începutul nu a fost ușor. "Pe de o parte, eram mândră de mine. Descopeream o țară nouă, îi învățam limba și cultura și câștigam banii mei. Pe de altă parte, îmi era puțin rușine. Prietenii mei erau studenți. Eu dădeam cu mătura".
Cu toate acestea, banii pe care îi câștiga îi arătau că decizia de a pleca nu fusese în zadar. Joanna primea 109 coroane norvegiene pe oră, adică 55 de zloți (13 euro). Mama ei, care lucra ca asistentă medicală în Polonia, câștiga în jur de 1.500 de zloți pe lună (350 de euro). A început să-și spună că ar mai putea rămâne un an, să mai strângă niște bani și să vadă ce oportunități apar. Dar nu voia ca acesta să fie capătul drumului său profesional.
Și-a dat seama că primul lucru pe care trebuia să-l schimbe era limba. Nu avea la dispoziție aplicațiile și instrumentele de astăzi, așa că și-a cumpărat un MP3 player și a înregistrat cursuri de norvegiană. În fiecare zi, în timp ce făcea curățenie, asculta lecțiile, fără ajutor de la vreun alt profesor.
Treptat, norvegiana a început să-i aducă oportunitățile sperate. Pe șantier lucrau mulți polonezi, iar șefii erau norvegieni. Cum putea să vorbească cu ambele grupuri, Joanna a început să fie chemată să traducă. Când șantierul s-a închis, a rămas fără loc de muncă. De data aceasta, însă, nu a mai fost nevoită să pornească de la zero. Unul dintre șefi a recomandat-o unei firme de transport, unde a primit o nouă șansă.
De la curățenie, la volanul unui TIR
La început, nici noul job nu părea să aibă prea multe în comun cu ingineria. Joanna se ocupa de tot felul de treburi mărunte, până când a primit ocazia să conducă o mașină care escorta transporturi agabaritice. Experiența i-a trezit o nouă dorință. De data aceasta, nu a ținut-o doar pentru ea, ci s-a dus direct la șef și i-a spus că ar vrea să conducă un camion. Răspunsul lui a fost scurt: să-și ia permisul.
Așa a ajuns șofer de TIR. În anii următori, a condus între Norvegia și sudul Europei, apoi a început să lucreze doar pe drumurile norvegiene. Dar, chiar și după multe ore petrecute la volan, nu renunța la învățat. După norvegiană, a început să studieze engleza. O învățase la școală, însă știa că mai avea mult de lucru pentru a putea comunica la fel de bine ca oamenii din jurul ei.
Iar într-o zi, o conversație scurtă avea să-i schimbe din nou direcția. Tatăl unei prietene norvegiene, care ocupa o funcție de conducere într-o companie mare, a întâlnit-o întâmplător și a întrebat-o de ce nu se întoarce la studii. I-a povestit că și el terminase facultatea la maturitate și că acest lucru îi schimbase viața profesională.
Joanna avea 27 de ani și se temea că era prea târziu să devină studentă. "Îmi spuneam: Doamne, ce babă se duce la facultate!" În Norvegia, a descoperit însă că mulți oameni își continuau studiile după ce munceau sau călătoreau câțiva ani. A început să strângă documentele necesare și să se pregătească pentru testele de limbă. Procesul a durat aproximativ șase luni, dar, în cele din urmă, a fost admisă.
A absolvit cu rezultate atât de bune, încât decanul a vrut să o păstreze la universitate. Pentru Joanna, însă, ideea unei cariere liniștite, la catedră, nu era suficientă. Își dorea să ajungă într-un domeniu despre care auzise tot mai des în Norvegia: munca offshore.
De pe băncile facultății, pe platforme petroliere
În jurul ei, tot mai mulți oameni povesteau despre rude sau prieteni care lucrau pe platforme petroliere, departe de țărm. Programul era unul dintre lucrurile care o atrăgeau: două săptămâni de muncă, urmate de patru săptămâni libere.
După facultate, Joanna a început să trimită nenumărate CV-uri. A aplicat pentru aproximativ 50 de posturi, dar săptămânile treceau fără vreun răspuns. Încet, a început să se împace cu ideea că s-ar putea întoarce la universitate.
Când era în vacanță a primit un mesaj de la o companie din Danemarca. Era invitată la un interviu pentru un program de pregătire a inginerilor, care presupunea mai multe stagii în departamente și țări diferite. Primul interviu urma să aibă loc online, a doua zi. Joanna era îngrijorată că internetul nu va funcționa sau că se va bloca legătura. Discuția a mers însă bine, iar în scurt timp a fost chemată la Copenhaga pentru următoarea etapă.
Compania a organizat călătoria, iar procesul de selecție a continuat cu teste de personalitate și evaluări. Concurența era uriașă: peste 2.000 de candidați se luptau pentru numai opt locuri. Joanna a fost printre cei aleși.
A început în Danemarca, într-un departament care se ocupa de automatizările folosite pe platformele petroliere din întreaga lume. Apoi a plecat în Qatar, unde a lucrat alături de oameni din mai multe țări și a ocupat o funcție de conducere. A urmat o perioadă în Norvegia, după care a fost trimisă în Statele Unite și în Caraibe.
În Caraibe, responsabilitățile sale au fost diferite: a contribuit la deschiderea unui birou nou și s-a ocupat de organizarea echipei și de recrutarea personalului local. Experiența a ajutat-o să înțeleagă mai multe laturi ale unei afaceri internaționale, dar i-a confirmat și că îi lipsea munca tehnică.
S-a întors în Norvegia și a devenit inginer, lucrând la programe și sisteme de siguranță pentru platforme. În proiectele sale a întâlnit tot mai mulți oameni de la Equinor, compania în care își dorea să lucreze încă de la terminarea facultății. A început să aplice pentru posturi acolo, ani la rând.
Oferta pentru care a așteptat ani întregi
Uneori primea un refuz, alteori nu primea niciun răspuns. Până când, într-o zi, telefonul a sunat și a fost invitată la un interviu. Discuțiile au mers bine, iar compania i-a transmis că vrea să o angajeze. Numai că, între timp, viața ei se schimbase: Joanna era însărcinată în șase luni.
Data la care ar fi trebuit să înceapă munca era foarte aproape de momentul nașterii. A ales să fie sinceră și le-a spus celor de la Equinor că va putea veni abia după naștere și concediul de maternitate, adică peste aproximativ un an și trei luni. Nu știa dacă oferta va mai rămâne valabilă, însă răspunsul companiei a surprins-o: angajatorul a acceptat să aștepte.
Joanna a semnat contractul, a născut și a stat un an acasă cu copilul. Apoi a început munca pe platforma de producție din Marea Nordului pentru care luptase atât de mult. Primul zbor cu elicopterul spre "birou" a fost momentul pentru care a știut că toate sacrificiile au meritat.
Salarii de mii de euro, dar și săptămâni departe de casă
După atâția ani în care își imaginase că offshore este o lume rezervată unor oameni aproape imposibil de egalat, Joanna a descoperit că lucrurile sunt mai puțin spectaculoase decât păreau din exterior. Oamenii sunt obișnuiți, dar regulile sunt stricte. Pe platformă, fiecare activitate are proceduri clare, iar improvizațiile nu își au locul.
În jur de 100 de persoane trăiesc și lucrează acolo în același timp. Programul este de 12 ore pe zi, timp de două săptămâni, fără diferențe între zilele lucrătoare și weekend. Viața este organizată după un ritm precis, de la ședința de dimineață până la pauzele de masă.
În timpul liber, angajații au la dispoziție camere individuale, sală de sport, internet, spălătorie, cinema, biliard și spații în care pot asculta muzică sau se pot ocupa de hobby-uri. Există personal medical, iar mâncarea este unul dintre lucrurile de care Joanna vorbește cu entuziasm.
Potrivit acesteia, unele salarii pentru posturile din catering și curățenie pornesc de la aproximativ 500.000 de coroane norvegiene pe an, echivalentul a circa 200.000 de zloți (aproximativ 46.500 de euro). Pentru un inginer, veniturile pot ajunge la 65.000 de zloți pe lună (15.100 de euro), iar un specialist cu experiență poate câștiga într-un an până la un milion de zloți (232.000 de euro).
