Inundaţii de proporţii în Grecia, la Atena, la două zile după incendiile ucigaşe
Inundaţii de proporţii s-au produs în Grecia, la Atena, la doar două zile după incendiile care au provocat zeci de morţi. În urma furtunii, pagube însemnate s-au înregistrat în capitala elenă, unde au fost surprinse imagini dramatice.
Inundaţii de proporţii s-au produs în Grecia, la Atena, la doar două zile după incendiile care au provocat zeci de morţi. În urma furtunii, pagube însemnate s-au înregistrat în capitala elenă, unde au fost surprinse imagini dramatice.
Ploile au lovit în zonele afectate de incendii în Grecia încă de miercuri. Joi însă, situaţia s-a agravat. În special în Capitala Atena s-au produs inundaţii puternice.
Inundaţii în Grecia: populaţia sfătuită să rămână în case în 3 localităţi
Localnicii au surprins imagini dramatice din zonele lovite de furtună. În special în Marousi, o suburbie din nord-vestul Atenei, ploile au făcut ravagii. O întreagă parcare de maşini au fost înghiţită de viitură.
Potrivit presei locale, autorităţile au avertizat populaţia din zonele Marousi, Vrilissia şi Chalandri asupra pericolului reprezentat de vijelii şi au cerut oamenilor să rămână în case.
Şi în alte zone din Grecia s-au produs inundaţii. Străzi de localităţi şi şosele au fost acoperite de adevărate torente. Pagubele nu au putut fi, deocamdată, estimate.
Meteorologii eleni au lansat un avertisment de vreme severă pentru cel puţin 2 zile în Grecia, cu risc de furtuni şi inundaţii. Avertismentul a fost transmis pentru români şi de Ministerul de Externe, încă de miercuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰