Iranul, tot mai aproape de bomba atomică. Ar fi reușit să îmbogățească uraniul la 84%, potrivit Bloomberg
Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat, duminică seară, că discută cu Iranul, după ce în presă au apărut informaţii că s-ar fi reuşit îmbogăţirea uraniului la un nivel de 84%, relatează AFP. Potrivit Bloomberg, care citează două surse diplomatice, inspectori au descoperit uraniu îmbogăţit la un nivel apropiat de cel necesar pentru o armă nucleară.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, “discută cu Iranul despre rezultatele recentelor activităţi de verificare”, a precizat agenţia pe Twitter. “Inspectorii trebuie să stabilească dacă Iranul a intenţionat îmbogăţirea uraniului la nivelul respectiv sau acumularea a fost una neintenţionată”, ca urmare a unor probleme tehnice, notează Bloomberg, potrivit News.ro.
Nivelul de îmbogăţire a uraniului depăşeşte cu mult nivelul de 3,67% - stabilit prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, încheiat de Republica islamică cu marile puteri - şi se apropie de nivelul de 90% al îmbogăţirii uraniului, necesar în vederea producerii unei bombe atomice.
Negocieri în vederea unei revigorări a Acordului de la Viena, lansate în aprilie 2021, se află într-un punct mort, în contextul unor tensiuni tot mai mari între Iran şi marile puteri din Occident.
- SUA vor să trimită în Ucraina armele confiscate în Yemen: 5.000 de puști, 1,6 milioane de cartușe, 7000 de focoase
- "Baza aeriană subterană nu chiar atât de secretă a Iranului". Eagle-44, geolocalizată de utilizatorii de internet
- Ayatollahul Ali Khamenei a anunțat o grațiere în masă. Zeci de mii de persoane urmează să fie eliberate din...
Israelul menţine "toate" opţiunile pentru blocarea ambiţiilor nucleare ale Iranului
Israelul menţine "toate mijloacele posibile" pentru a bloca dotarea Iranului cu armament nuclear, afirmă ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, cerând comunităţii internaţionale să se mobilizeze pentru a opri programele iraniene de înarmare. "În privinţa împiedicării Iranului să se doteze cu arme nucleare, trebuie să menţinem toate mijloacele posibile, repet, toate mijloacele posibile", a declarat Yoav Gallant, cu ocazia unui eveniment desfăşurat la Conferinţa pentru Securitate de la München. La eveniment au participat şi oficiali din Emiratele Arabe Unite şi Bahrain.
Ministrul israelian al Apărării a acuzat Iranul de extinderea activităţilor pentru fabricarea unor sisteme avansate de armament. "În prezent, Iranul poartă discuţii cu peste 50 de ţări pentru vânzarea de armament avansat, inclusiv drone şi rachete teleghidate de mare precizie", a afirmat Yoav Gallant, potrivit site-ului Ynetnews.com, menţionând Belarusul şi Venezuela printre clienţii Iranului.
În ianuarie, Yoav Gallant i-a semnalat secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, că Guvernul Israelului este determinat să oprească eforturile Iranului de a se dota cu arme nucleare. Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a anunţat recent că nu mai consideră prioritară relansarea Acordului nuclear dintre marile puteri şi Iran, avertizând regimul de la Teheran asupra consecinţelor acţiunilor de reprimare a protestelor şi susţinerii oferite Rusiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰