Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Israel a ordonat mobilizarea rezerviștilor din poliția de frontieră: trei oameni uciși în atacuri teroriste, în doar 24 de ore

Guvernul din Israel a ordonat mobilizarea tuturor rezerviştilor din poliţia de frontieră, după ce trei oameni au fost ucişi în două atacuri teroriste, în mai puţin de 24 de ore. Două tinere surori, imigrante din Marea Britanie, au fost împuşcate mortal în Cisiordania, iar mama lor a fost rănită. Seara, în Tel Aviv, un arab israelian a lovit, deliberat, cu maşina mai mulţi trecători. Un turist italian a murit, alte şapte persoane sunt rănite, iar agresorul a fost eliminat de un poliţist. Imagini şi informaţii cu impact emoţional. 

de Redactia Observator

la 08.04.2023 , 09:23

Atacatorul de la Tel Aviv a pătruns, cu maşina, pe o promenadă pietonală de lângă plajă, plină de oameni ieşiţi la plimbare. Vehiculul i-a lovit pe toţi cei ce i-au ieşit în cale, iar în final s-a răsturnat. Un poliţist aflat la faţa locului l-a împuşcat mortal pe agresor când acesta a întins mâna către ceea ce părea a fi o puşcă. Ulterior s-a constatat că arma era una de jucărie. 

Una din persoanele lovite de maşina teroristului nu a mai putut fi salvată: un turist din Roma, de 36 de ani. Răniţii sunt, şi ei, turişti străini, din Italia sau Marea Britanie. Vieţile lor nu sunt în pericol. 

Atacatorul era un arab israelian, căsătorit şi tată a cinci copii

Vezi și

Familia sa spune că era un om foarte liniştit care nu dădea semne că s-ar fi radicalizat. Atacul de la Tel Aviv a fost al doilea într-o singură zi. Dimineaţa, pe o şosea din Cisiordania, două surori de 16 şi 20 de ani au fost ucise iar mama lor, grav rănită, după ce s-a deschis focul asupra lor. Tatăl victimelor, care călătorea în altă maşină, a scăpat nevătămat şi era prezent când medicii de pe ambulanţe au încercat să salveze viaţa fiicelor sale. 

Întreaga familie avea şi cetăţenia Marii Britanii, ţara din care imigrase în Israel. Făptaşul a dispărut fără urmă. Şeful poliţiei israeliene i-a îndemnat pe toţi cetăţenii care deţin, legal, arme să le poarte permanent asupra lor.

Atentatele au avut loc într-un moment de tensiune maximă între Israel, palestinieni şi ţările arabe vecine. Avioane israeliene au bombardat joi seara obiective palestiniene din Gaza şi sudul Libanului, ca represalii pentru atacuri cu rachete asupra statului evreu. Atacurile erau la rândul lor replici la intervenţiile în forţă ale poliţiei israeliene în moscheea Al Aqsa din Ierusalim, în aceste zile în care Ramadanul coincide cu Paştele evreiesc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Israel a ordonat mobilizarea rezerviștilor din poliția de frontieră: trei oameni uciși în atacuri teroriste, în doar 24 de ore