Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român din Italia, după impunerea carantinei pentru cei veniți din România: ”Renunț să merg acasă”

Dacă vreţi să ajungeţi cu avionul în Grecia, pregătiţi-vă. Aveţi nevoie de un test covid negativ. Este ultima măsură anunţată de guvernul elen în ceea ce-i priveşte pe cei care vin din România şi Bulgaria. Până acum, testul era obligatoriu doar la vama terestră. Tot pentru români şi bulgari sunt restricţii sunt şi în Italia, unde a fost impusă carantina de 14 zile.

de Alexandra Marin

la 25.07.2020 , 20:38

  • Încălcarea carantinei e amendată cu 1000 de Euro în Italia.
  • Măsura aplicată românilor e similară și în cazul Bulgariei.

Numărul mare de cazuri schimbă regulile de intrare în ţări în care românii sunt turişti în număr mare. Dacă până acum Grecia cerea test negativ de coronavirus doar la frontiera terestră, acum e nevoie şi la aeroporturi. Măsura intră în vigoare din 28 iulie şi rămâne valabilă până pe 4 august, când guvernul elen va reevalua situaţia. Testul trebuie făcut cu până 72 de ore înainte de sosirea în Grecia. Italia impune carantină pentru cei care vin din România şi Bulgaria.

Ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, a anunţat că toţi cei care vin din România şi Bulgaria vor fi nevoiţi să stea 14 zile în carantină. Măsura se aplică deja, iar cei care nu o respectă pot fi amendaţi cu 1.000 de euro.

”Doar ce am semnat un nou ordin ce dispune carantina pentru cetăţenii care în ultimele 14 zile au călătorit în România şi Bulgaria. Această măsură este deja în vigoare pentru pentru toate ţările din afara Uniunii Europene şi din afara spaţiului Schengen”, a scris pe Facebook Ministrul italian al Sănătății.

Vezi și

Geta are grijă de o bătrână în Italia şi aşteaptă în fiecare an sfârşitul lunii Iulie ca să meargă în ţară să îşi vadă familia.

Geta Mereuţă, îngrijitoare bătrâni: Acum sunt în dificultate şi sincer nu ştiu ce să fac. Trebuie să merg în ţară să îmi rezolv problemele, dacă merg o dată pe an în ţară.  Eu am bagajele la uşă, urmăresc în fiecare zi ştirile şi să afli deodată, te afectează.

Ca ea, sunt mulţi alţi români care trăiesc sau lucrează în Italia şi voiau să vină în ţară pentru câteva zile.

Ionuţ Ariton, român stabilit în Italia: Acasă nu am mai fost de 2 ani. Aveam în plan să merg în august anul asta, dar toata situatia asta cu carantina, mă face să renunţ să merg acasă, cu toate că mi-e dor de părinți.

În schimb, vacanţele, care oricum erau puţine anul acesta în peninsulă, acum sunt complet compromise. Mulţi anticipau măsura, aşa că au anulat concediile încă de la începutul lunii Iulie.

Italia vorbeşte despre măsuri restrictive pentru români încă de la 15 -16 Iulie, iar unul dintre motive a fost numărul în creştere infectate cu Covid 19 din ţara noastră.

Dacă restricţiile se vor prelungi, Simona Halep poate rata participarea la Turneul WTA de la Palermo. Într-un interviu acordat pentru Observator, campioana chiar mărturisea că îi este frică de izolare.

Simona Halep: Sincer, mi-e teamă de izoare, în caz de ceva. Prefer stau în Europa şi să mă pregătesc pe zgură. Palermo primul. Palermo este primul. După care doresc să joc Praga, şi Madrid, Roma, Paris, dacă o să fie totul ok.

Oficialii competiţiei fac tot posibilul pentru ca Simona Halep să poată juca. Ei au trimis deja o scrisoare prin care solicită o dispensă de la noua regulă pentru jucătoare.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Român din Italia, după impunerea carantinei pentru cei veniți din România: ”Renunț să merg acasă”