Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Joe Biden, primul discurs ca președinte ales al SUA: "Este timpul să vindecăm America"

Joe Biden a susținut primul său discurs în calitate de președinte ales al SUA, după ce victoria din statul Pennsylvania i-a adus numărul de electori necesar pentru a se instala din 20 ianuarie 2021 la Casa Albă.

de Veronica Micu

la 08.11.2020 , 08:54

  • Discursul președintelui ales al SUA Joe Biden a avut loc în Wilmington, Delaware.
  • Democratul a avut un mesaj şi pentru susţinătorii lui Donald Trump, cărora le-a transmis că a venit timpul să vindece America.

În primul său discurs adresat națiunii, ca președinte ales al SUA, Joseph Biden a pledat pentru unitate și recâştigarea respectului ţării pe plan internaţional.

"Cetăţenii acestei naţiuni s-au pronunţat şi ne-au oferit o victorie clară, o victorie convingătoare. În această seară, observăm peste tot în naţiunea noastră bucurie, speranţă, o nouă cale pentru o nouă zi; am o atitudine umilă pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o", a declarat Joseph Biden într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor, în oraşul Wilmington din Delaware.

"Mă angajez să fiu un preşedinte care va încerca să nu genereze diviziuni, ci să unească. Am vrut această funcţie pentru a restabili sufletul Americii, pentru a reconstrui structura acestei naţiuni, clasa de mijloc, pentru a face din nou America respectată în lume, pentru a ne uni cu toţii aici, acasă", a adăugat Joe Biden, președintele ales al SUA

Articolul continuă după reclamă

Fostul vicepreședinte a subliniat că înţelege dezamăgirea susţinătorilor preşedintelui în funcţie, Donald Trump. 

"Înţeleg dezamăgirea, şi eu am pierdut de câteva ori, dar haideţi să ne acordăm o şansă. A venit vremea să renunţăm la retorica dură. (...) Trebuie să ne ascultăm unii pe alţii, să încetăm să ne tratăm oponenţii ca inamici. Este vremea să vindecăm America. Voi munci din greu atât pentru cei care nu au votat cu mine, cât şi pentru cei care m-au votat", a continuat Biden.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Trebuie să restabilim sufletul Americii. În seara aceasta, întreaga lume priveşte America, iar eu cred că, în momentele noastre cele mai bune, America este o lumină de ghidare pentru întreaga lume. Vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru. Trebuie să fim naţiunea despre care ştim că putem fi. O naţiune unită, o naţiune mai puternică, o naţiune vindecată. Statele Unite ale Americii. Doamnelor şi domnilor, nu a existat niciodată vreun lucru pe care să încercăm să îl facem şi să nu putem", a subliniat Joe Biden.

Citește și:

Preşedintele-ales al SUA a dat asigurări că prima sarcină va fi aducerea sub control a pandemiei: "Este singurul mod prin care putem reveni la viaţa normală. Luni, voi crea un grup format din oameni de ştiinţă de prim rang, din experţi, consilieri de tranziţie, pentru a ajuta la punerea în practică a planului Joe Biden - Kamala Harris începând din 20 ianuarie 2020".

Kamala Harris, prima femeie din istorie care va deţine funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite

Alături de Biden, la mitingul victoriei, s-a aflat Kamala Harris, prima femeie de culoare în funcția de vicepreședinte în SUA, după câștigarea scrutinului de către candidatul Partidului Democrat Joseph Biden.

Echipa Joe Biden - Kamala Harris a primit peste 74 de milioane de voturi, mai multe ca oricând în istoria Statelor Unite.

Kamala Harris s-a declarat convinsă că, deşi este prima femeie într-o asemenea funcţie, nu este şi ultima. Ea a adus un omagiu mamei sale, venită în SUA din India la 19 ani şi care a crezut cu tărie într-o Americă în care un astfel de moment este posibil.

Harris a afirmat că ştie că a fost o perioadă dificilă, mai ales în ultimele câteva luni, invocând supărarea, durerea, grijile şi luptele, dar şi curajul şi generozitatea.

”Timp de patru ani, aţi mărşăluit pentru egalitate şi justiţie, pentru vieţile noastre şi pentru planeta noastră şi apoi aţi votat. Şi aţi transmis un mesaj clar. Aţi ales speranţa şi unitatea, decenţa, ştiinţa şi da, adevărul. L-aţi ales pe Joe Biden următorul preşedinte al Statelor Unite. Joe este un vindecător şi un unificator”, a declarat Harris.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Donald Trump nu-și recunoaște înfrângerea: 'Am câştigat alegerile!'

Preşedintele american Donald Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli.

Trump a postat prima sa reacţie pe reţelele de socializare la rezultatul scrutinului anunţat de media care îl dă câştigător pe democratul Joe Biden, scriind cu majuscule şi neaducând dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, dintre care unele au fost deja respinse de instanţă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"OBSERVATORILOR NU LI S-A PERMIS PREZENŢA ÎN ÎNCĂPERILE UNDE SE NUMĂRĂ. AM CÂŞTIGAT SCRUTINUL, AM OBŢINUT 71.000.000 DE VOTURI LEGALE", a scris Trump într-o primă postare care a fost marcată prompt şi restricţionată de Twitter pentru difuzarea de informaţii controversate despre alegeri.

"S-AU ÎNTÂMPLAT LUCRURI RELE PE CARE OBSERVATORII NOŞTRI NU AU FOST LĂSAŢI SĂ LE VADĂ. NICIODATĂ NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT. MILIOANE DE BULETINE DE VOT PRIN CORESPONDENŢĂ AU FOST TRIMISE UNOR OAMENI CARE NU LE-AU CERUT NICIODATĂ!"

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"71. 000.000 de voturi legale. Cel mai mult VREODATĂ pentru un preşedinte în funcţie!", a mai scris Trump pe Twitter.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Joe Biden devine al 46-lea președinte al Statelor Unite, conform proiecțiilor anunțate de presa americană, după ce a ieșit învingător inclusiv în statul cheie Pennsylvania.

Potrivit noilor proiecţii, realizate de CNN şi Reuters, Joseph Biden are 273 de voturi în Colegiul electoral federal, în timp ce Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, are 214.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Joe Biden, primul discurs ca președinte ales al SUA: "Este timpul să vindecăm America"