Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La graniţa României s-ar putea purta un război-fulger, în mai puţin de o lună. Avertismentul NATO despre planurile ruşilor

Rusia va invada Ucraina şi va ocupa tot sudul acestei ţări până la graniţele ţării noastre. Este ceea ce susţin surse NATO şi ale Serviciilor de Informaţii occidentale. Moscova are deja la frontiera cu Ucraina aproape 200.000 de soldaţi, în timp ce militarii ucraineni sunt deja în tranşee. Pentru a preîntâmpina un conflict armat, Joe Biden şi Vladimir Putin au programată o conferinţă video, care ar urma să aibă loc marţi.

de Redactia Observator

la 05.12.2021 , 20:11

Invazia Ucrainei ar urma să aibă loc în mai puţin de o lună. Potrivit unor surse din NATO şi Serviciilor de Informaţii occidentale, ar fi vorba de un război în trei etape.

Tensiuni Rusia - Ucraina. Surse: se pregăteşte un război în 3 etape

În prima fază, Rusia va urmări să cucerească sudul Ucrainei pentru a le tăia accesul la mare. Dacă planul le va reuşi, ruşii ar ajunge cu teritoriul până la graniţele noastre şi implicit ale NATO. A doua fază a războiului ar urma să se desfăşoare în paralel cu prima şi va avea ca scop să slăbească din capacitățile militare ale Ucrainei în toată țara. Odată dus la bun sfârşit, unitățile de tancuri rusești ar putea trece granița în regiunile Lugansk și Harkov, de data aceasta oficial. Asta îi va deschide calea lui Putin către faza a treia a războiului - cucerirea Kievului. 

Vezi și

Dacă planul va avea succes, Rusia ar putea ocupa aproximativ două treimi din teritoriul actual al Ucrainei. Pentru asta, Moscova ar avea deja la graniţă aproximativ 170.000 de militari, destui pentru un război fulger de 7-10 zile.   

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin neagă scenariul unui război în Europa

Întrebat ce va face ca să împiedice Rusia să invadeze Ucraina, preşedintele Joe Biden răspunde: "Suntem la curent cu acţiunile Rusiei de mult timp şi vom avea o discuţie lungă cu Putin". Vladimir Putin neagă însă toate aceste scenarii şi le pune pe seama unei retorici antiruse promovate de Occident: "Se vorbea de posibilitarea intrării trupelor ruse în Ucraina şi la începutul acestui an şi nu s-a întâmplat asta". Sunt şi voci care spun că această ameninţare face parte dintr-o strategie a lui Vladimir Putin care urmăreşte să forţeze mâna Occidentului în alte chestiuni, cum ar fi pornirea gazoductului Nord Stream 2 sau descurajarea NATO de a se extinde şi mai mult spre graniţele Rusiei.

În Donbass, pe lina frontului, ostilităţile nu s-au oprit în ultimii şapte ani. Localnicii spun că se trezesc şi se culcă în zgomot de explozii şi miros de praf de puşcă aproape în fiecare zi şi nu au speranţe că viitorul va fi mai blând cu ei. "Nu le-a mai rămas nimic de făcut, decât să înceapă un război nuclear. De ce nimeni nu face nimic să oprească asta? Va fi îngrozitor", crede un localnic. 

Tranşeele se întind deja pe toată linia de demarcaţie dintre teritoriul controlat de Kiev şi cele două regiuni speparatiste proruse, Doneţk şi Luhansk. În şanţurile săpate în pământ, înalte cât să ascundă un om, soldaţii ucraineni stau de veghe zi şi noapte. Unii sunt aici de la începuturile conflictului, în 2014, alţii abia au intrat în luptă. Toţi sunt însă pregătiţi să le ţină piept ruşilor. "Poate vor doar să ne provoace. Dar nimeni nu ştie ce planuri are inamicul nostru. Comandantul nostru ne-a spus să nu îl subestimăm", mărturiseşte un militar.  

În acest război uitat al Europei au murit până acum peste 14.000 de oameni.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » La graniţa României s-ar putea purta un război-fulger, în mai puţin de o lună. Avertismentul NATO despre planurile ruşilor