Lavrov ameninţă din nou Occidentul: "Orice agresiune va primi un răspuns ferm"
Ministrul rus de externe a declarat sâmbătă, în fața liderilor internaționali, că Rusia nu are planuri de a ataca Europa, însă a avertizat că orice act de agresiune împotriva țării sale va fi întâmpinat cu un răspuns categoric, potrivit AP, informează News.ro.
Ministrul de externe Serghei Lavrov a vorbit în faţa Adunării Generale a ONU într-un moment în care zborurile neautorizate în spaţiul aerian al NATO - intruziuni atribuite Rusiei - au trezit îngrijorarea în Europa în ultimele săptămâni, în special după ce avioanele NATO au doborât drone deasupra Poloniei şi Estonia a declarat că avioane de vânătoare ruseşti au intrat în teritoriul său şi au rămas acolo timp de 12 minute.
Zboruri neautorizate și drone doborâte tensionează granițele NATO
Rusia a negat că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian estonian şi a afirmat că dronele nu aveau ca ţintă Polonia, iar aliatul Moscovei, Belarus, susţine că dispozitivele au deviat de la cursul lor din cauza bruiajului ucrainean. Însă liderii europeni consideră că incidentele sunt intenţionate, fiind mişcări provocatoare menite să destabilizeze NATO şi să testeze reacţia alianţei.
"Vom răspunde ferm" - avertismentul lui Lavrov
Lavrov a susţinut în schimb că Rusia este cea care se confruntă cu ameninţări.
"Rusia nu a avut şi nu are astfel de intenţii" de a ataca ţările europene sau membre NATO, a afirmat el. "Cu toate acestea, orice agresiune împotriva ţării mele va primi un răspuns ferm."
Lavrov a vorbit la trei ani de la începutul invaziei Ucrainei, pe care comunitatea internaţională a condamnat-o în mod general, şi pe care, potrivit unui membru influent, Ucraina o poate respinge.
Trump își schimbă poziția: "Ucraina poate recuceri tot"
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna aceasta că este de părere că Ucraina poate recâştiga toate teritoriile pierdute în favoarea Rusiei. A fost o schimbare notabilă de ton din partea unui lider american care sugerase anterior că Ucraina va trebui să facă unele concesii şi că nu va putea niciodată să recâştige toate teritoriile ocupate de Rusia după ce a cucerit Peninsula Crimeea în 2014 şi a lansat o invazie pe scară largă în 2022.
Cu doar trei săptămâni înainte, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ţara sa şi SUA au o "înţelegere reciprocă" şi că administraţia Trump "ascultă".
Noua opinie a lui Trump a apărut după ce s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Adunării Generale , marţi - la şapte luni după o ceartă televizată între cei doi în Biroul Oval. De data aceasta, uşile au fost închise, iar tonul a fost evident diferit - "o întâlnire bună", după cum a descris-o Zelenski în discursul său din cadrul adunării, de a doua zi.
Rusia justifică războiul prin "extinderea" NATO spre Est
Rusia a oferit diverse explicaţii pentru războiul din Ucraina, printre care asigurarea propriei securităţi după extinderea NATO spre est de-a lungul anilor.Rusia a oferit diverse explicaţii pentru războiul din Ucraina, printre care asigurarea propriei securităţi după extinderea NATO spre est de-a lungul anilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰