Antena Meniu Search
x

Libia: 40 de morţi, după un naufragiu a unei bărci cu imigranţi

Aproximativ 40 de imigranți se pare că și-au pierdut viața miercuri dimineață în naufragiul unei bărci pneumatice în largul coastelor libiene, potrivit unor mărturii ale supraviețuitorilor adunate joi seară de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR)

Aproximativ 40 de imigranți se pare că și-au pierdut viața miercuri dimineață în naufragiul unei bărci pneumatice în largul coastelor libiene, potrivit unor mărturii ale supraviețuitorilor adunate joi seară de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR)

"Colegii mei sunt pe cale de a-i interoga pe supraviețuitorii acestui naufragiu, ajunși în cursul după-amiezii la Augusta (Sicilia), și le-au vorbit despre 35 până la 40 de persoane dispărute în mare", a declarat purtătorul de cuvânt al UNCHR în Italia, Federico Fossi.

Potrivit UNCHR, acești imigranți ilegali sunt mai ales bărbați din Africa Subsahariană (Somalia, Eritreea, Benin și Mali).

Jurnalul italian La Repubblica a scris despre un convoi format din trei bărci pneumatice plecat din Tripoli, dintre care una, cu vreo 120 de persoane la bord, a început să ia apă înainte de a se scufunda. Imigranții căzuți în apă au fost salvați de o navă comercială, apoi de un vas militar german, Holstein, care a adus la mal 283 de refugiați.

Unul dintre aceștia, un tânăr de 22 de ani originar din Ghana, a afirmat că peste 30 de persoane și-au pierdut viața în naufragiu.

Membrilor organizației umanitare Save the Children, acești bărbați le-au povestit că printre dispăruți se află femei și copii.

"Am vorbit cu mai mulți dintre ei și versiunile sunt concordante. Am în față un băiat care plânge din cauză că și-a pierdut fratele. Victimele ar fi toate originare din Africa Subsahariană", a precizat purtătoarea de cuvânt a organizației, Giovanna di Benedetto, citată de La Repubblica.

Conform estimărilor Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), prezentate la 10 iulie, peste 150.000 de imigranți au ajuns în Europa prin Marea Mediteraneană de la începutul anului, dintre care jumătate în Italia, unde sosirile sunt superioare recordurilor înregistrate în 2014, iar restul în Grecia, unde debarcă acum în fiecare zi în jur de 1.000 de refugiați.

În largul Libiei, în timpul traversării lor periculoase și-au pierdut viața mai mult de 1.900 de persoane în acest an.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Libia: 40 de morţi, după un naufragiu a unei bărci cu imigranţi