Machado s-a oferit să împartă Premiul Nobel cu Trump. CIA i-ar fi spus lui Trump să nu o sprijine
Maria Corina Machado s-a oferit să împartă Premiul Nobel pentru Pace cu președintele Donald Trump, după ce acesta a refuzat să o susțină pentru a prelua conducerea Venezuelei. Într-un interviu exclusiv acordat lui Sean Hannity, de la Fox News, lidera opoziției venezuelene a declarat că nu a vorbit cu Trump de la capturarea lui Nicolas Maduro, sâmbătă. Ea a subliniat că președintele interimar Delcy Rodríguez este "un aliat al Rusiei, Chinei și Iranului", adăugând că "cu siguranță nu este o persoană în care investitorii internaționali ar putea avea încredere". Machado a mai afirmat că intenționează să se întoarcă în Venezuela cât mai curând posibil din exilul său în străinătate, alături de cel pe care mulți îl consideră președintele legitim al Venezuelei, Edmundo Gonzalez, care locuiește în prezent în Spania.
Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, l-a lăudat în mod repetat pe președintele Trump luni, în timpul unui interviu la Fox News, primul ei interviu televizat de când Statele Unite l-au capturat pe Nicolas Maduro, iar Trump a exclus-o drept succesoare la conducerea ţării. În cea mai mare parte a interviului de 10 minute Machado s-a adresat direct lui Trump.
Machado l-a lăudat intens pe Trump într-un interviu la Fox News
În interviul acordat prezentatorului Sean Hannity, Machado i-a mulţumit lui Trump pentru "acţiunile curajoase" care, a spus ea, au dus la capturarea lui Maduro. Ea a salutat intervenţia SUA în Venezuela ca fiind "un pas uriaş pentru umanitate, pentru libertate şi demnitate umană".
Machado a amintit că în octombrie i-a dedicat Premiul Nobel pentru Pace lui Trump şi a menţionat că a trebuit să părăsească în secret Venezuela pentru a călători la Oslo pentru a primi premiul, deşi a ajuns prea târziu pentru a participa la ceremonia oficială. "Pentru că acest premiu aparține poporului venezuelean, desigur că vrem să i-l oferim și să-l împărțim cu el", i-a spus Machado prezentatorului Fox News, Sean Hannity. Ea a precizat că nu a mai vorbit cu Trump din octombrie, când i-a dedicat premiul. "De fapt, am vorbit cu preşedintele Trump pe 10 octombrie, aceeaşi zi în care a fost anunţat Premiul (Nobel pentru Pace), (dar) de atunci nu (am mai vorbit)", a declarat Machado la Fox News.
Premiul i-a fost acordat pentru lupta sa împotriva a ceea ce Comitetul Nobel norvegian a numit o dictatură. Machado - în prezent considerată pe scară largă cel mai credibil adversar al preşedintelui venezuelean detronat, Nicolas Maduro - a părăsit Venezuela luna trecută pentru a călători în Norvegia pentru a accepta premiul şi nu s-a mai întors de atunci. Lidera opoziţiei a declarat că intenţionează să se întoarcă în Venezuela cât mai curând posibil.
Fără a specifica locul în care se află, Machado a criticat-o vehement pe fosta vicepreşedintă venezueleană Delcy Rodriguez, care a depus jurământul luni ca preşedinte interimar al Venezuelei, susţinând că a fost "unul dintre principalii arhitecţi ai torturii" atribuite guvernului de la Caracas.
Trump a ales să o susțină condiționat pe Delcy Rodríguez, ca lider interimar, în locul Maríei Corina Machado sau a lui Edmundo Gonzalez, care a candidat după ce Machado nu a fost lăsată . Atât Machado, cât și Gonzalez susțin că Gonzalez este președintele legitim al Venezuelei.
NYT: CIA i-ar fi spus lui Trump să nu sprijine opoziția din Venezuela
Oficiali americani de rang înalt, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, l-au convins pe Trump că Venezuela ar putea fi și mai destabilizată dacă SUA ar încerca să sprijine opoziția, relatează The New York Times. Un raport clasificat al CIA susține această pozitiţie, potrivit surselor citate de NYT.
Delcy Rodriguez şi-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu Washingtonul, dar Machado consideră că fosta vicepreşedintă este "respinsă" de venezueleni. Machado a susţinut că opoziţia pe care o conduce va transforma Venezuela într-un centru energetic pe continentul american, va restabili statul de drept pentru a garanta securitatea investiţiilor străine şi va facilita întoarcerea venezuelenilor care, a spus ea, au fugit din ţară în timpul administraţiei Maduro.
Lidera opoziţiei a susţinut că mişcarea sa va câştiga "peste 90% din voturi" în alegeri libere şi corecte. Cu toate acestea, Trump a refuzat public să o susţină, declarând în weekend că Machado nu are suficient sprijin şi nici nu se bucură de respect în Venezuela pentru a conduce ţara. Totodată, Trump a exclus organizarea oricărui tip de alegeri în Venezuela în următoarele 30 de zile, declarând într-un interviu acordat NBC că Statele Unite trebuie "mai întâi să pună ţara pe picioare".
Surse apropiate Casei Albe au declarat pentru Washington Post că Trump a refuzat să o susţină pe Machado, pentru a ajunge la conducerea Venezuelei, deoarece aceasta a acceptat Premiul Nobel pentru Pace fără să ceară ca distincția să-i fie acordată lui Trump, gest considerat "un păcat suprem" de către liderul de la Casa Albă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰