Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Localnicii din Viscri, îngrijoraţi după diagnosticul primit de Regele Charles. "A făcut numai bine în Transilvania"

Marea Britanie este în stare de şoc după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Monarhul a început deja tratamentul şi are o stare de spirit bună, mai ales că boala a fost descoperită devreme. Liderii mondiali s-au grăbit să îi trimită mesaje de încurajare, iar fiul lui, Harry, a plecat de urgenţă din Statele Unite şi a ajuns la Londra, ca să îi fie alături. Şi românii au gânduri bune pentru Charles, care a vizitat ţara noastră în prima deplasare externă după încoronare.

de Redactia Observator

la 06.02.2024 , 19:28

Diagnosticul regelui a venit ca un trăsnet pentru britanicii de rând. Cu doar o zi înainte, Charles a apărut în public, zâmbitor, în timp ce mergea la slujbă la biserica Sfânta Maria Magdalena, la Sandringham. După 24 de ore, Palatul Buckingham a făcut anunţul istoric. Gestul ar fi fost de neimaginat pe vemea Reginei Elisabeta, când bolile celor din familie erau ţinute la secret. 

"Sunt devastat!"

"Nu poate fi real! Ştiam că a urcat pe tron la "o vârstă avansată", dar era foarte activ, era puternic."

Vezi și

"A fost cu siguranţă un şoc. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta."

Pe acelaşi subiect

"Ne rugăm pentru el, este tot ce putem face."

"O veste foarte tristă. Atât de repede după moartea reginei. Un mare ghinion!"

Monarhul abia fusese externat după o intervenţie chirurgicală pentru prostata mărită

Monarhul, în vârstă de 75 de ani, abia fusese externat după o intervenţie chirurgicală pentru prostata mărită, de altfel o afecţiune obişnuită pentru bărbaţii de vârsta sa. Fusese internat pe 26 ianuarie şi a fost îngrijit de medici timp de trei zile. Aceştia au descoperit că va trebui să se lupte cu cea mai teribilă maladie a omenirii. Nu s-a specificat care organ este afectat, însă Charles a decis să fie deschis în privinţa bolii, ca să îi îndemne pe supuşi să fie atenţi cu sănătatea lor.

Patricia Price, oncolog: Lucrul principal este că pare că nu a avut simptome de cancer, deci a fost descoperit devreme. Există fie medicamente pentru chimioterapie sau imunoterapie, fie radioterapie sau intervenție chirurgicală. Deci sunt mai multe variante.

Conducătorul Casei Regale a făcut deja prima şedinţă de tratament şi a dormit acasă, la Londra. El va fi tratat în ambulatoriu şi va continua să muncească de acasă.

Este optimist şi hotărât să lupte cu boala. La nici 24 de ore de la cruntul diagnostic, Charles a fost văzut pentru câteva momente în public. Le-a zâmbit larg tuturor celor care aşteptau în faţa Clarence House, locuinţa sa din Londra. A plecat apoi însoţit de regina Camilla cu elicopterul de la Buckingham spre domeniul de la Sandringham. Charles va continua să-şi îndeplinească mare parte din îndatoririle constituţionale.

Prinţul William este primul în ordinea succesiunii la tron

Deşi considerat simbolic, rolul regelui este esenţial în funcţionarea guvernului. Fiecare lege nouă trecută prin parlament trebuie semnată de el. Monarhul îşi va păstra întâlnirile săptămânale cu premierul Rishi Sunak, dar va opri apariţiile publice pe o perioadă nedeterminată.

Alastair Bruce, expert în casă regală: De când este rege, am asistat la un entuziasm enorm. Nu a trecut o zi fără să se implice într-o activitate sau în ceva nou. Iar gospodăria de la Palatul Buckingham organizează în mod constant recepții și evenimente.

Dacă nu îşi va mai putea îndeplini atribuţiile, rolul lui va fi preluat de consilierii de stat, potrivit actului numit Regency. Aceştia sunt Regina Camilla, Prințul William, Prințul Harry, Prințul Andrew și Prințesa Beatrice. În 2022 au fost numiţi consilieri de Stat şi Prințesa Regală Anne și Prințul Edward, după ce Harry și Andrew s-au retras ca membri activi ai familiei regale. foto consilieri de stat

În cazul unei abdicări sau în urma decesului, Prinţul William este primul în ordinea succesiunii la tron. Urmează apoi cei trei copii ai lui, George, Charlotte şi Louis.

Presa britanică speculează că perioada următoare poate aduce o încălzire a relaţiilor dintre Prinţul Harry şi restul familiei. Fiul monarhului şi-a lăsat soţia şi pe cei doi copii la Los Angeles şi a zburat cu primul avion la Londra, ca să fie alături de tatăl său.

Imediat după comunicatul Palatului Buckingham au curs mesajele de la liderii mondiali, printre care şi Emmanuel Macron, Justin Trudeau, Joe Biden sau Klaus Iohannis.

Joe Biden, preşedintele SUA: Sunt îngrijorat în privinţa lui, tocmai am auzit diagnosticul. Dar voi discuta cu el.

Vestea a provocat îngrijorare şi în România, în special la Viscri

Vestea a provocat îngrijorare şi în România, în special la Viscri. Este localitatea din Transilvania în care monarhul are cumpărată o casă încă din 2006.

"Anul trecut în martie a fost în satul Viscri și a fost primit foarte călduros de toată populația. El are reședința mai jos, de acolo a vizitat cum este înăuntru, apoi a plecat la biserica fortificată în sus"

"Să îi dea Dumnezeu sănătate și să se facă bine. A făcut numai bine în Transilvania. A restaurat o grămada de sate și le-a conservat"

Charles a folosit orice ocazie pentru a-şi declara dragostea pentru România. Anul trecut a venit în ţara noastră de două ori. În primăvară, pentru a se relaxa înainte de încoronarea din mai şi în vară, când a stat cinci zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Localnicii din Viscri, îngrijoraţi după diagnosticul primit de Regele Charles. "A făcut numai bine în Transilvania"