Video Mai puţin de o oră până la închiderea urnelor în Ungaria. Peter Magyar, convins că victoria îi aparţine

Alegeri cruciale în Ungaria, cele mai importante din ultimele trei decenii pentru statul vecin, pentru că de rezultatul lor depinde direcţia în care va merge ţara în următorii ani. Viktor Orbán, liderul cu cel mai lung mandat din Uniunea Europeană, e convins că va câştiga din nou, pentru a cincea oară. Însă Péter Magyar, principalul său contracandidat, e favorit şi în cele mai recente sondaje.

de Alex Prunean

la 12.04.2026 , 19:36

Viktor Orbán a mers la vot cu speranța că a reușit să-i convingă, mai ales pe tineri, să-i acorde încrederea lor pentru următorii patru ani.

"M-am adresat lor (n.red. tinerilor alegători) de mai multe ori în timpul campaniei: veniți să votați!", spunea premierul Ungariei, Viktor Orbán.

Péter Magyar nu are nici el vreo emoţie în legătură cu rezultatul alegerilor.

Articolul continuă după reclamă

"Întrebarea nu este dacă Tisza va câștiga alegerile, ci cu cât. Dacă va fi o victorie cu două treimi sau să guvernăm doar cu o majoritate simplă. Ţara poate fi condusă în ambele feluri, așa că depinde doar de numărul final", a spus liderul Partidului Tisza, Péter Magyar.

Sondajele îl favorizează pe Péter Magyar

În sondaje, actualul premier al Ungariei, liderul cu cel mai lung mandat din Uniunea Europeană, pare că îşi încheie domnia.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sistemul electoral complicat - gândit în favoarea Fidesz - ar putea răsturna, însă, sondajele. La fel şi prezenţa masivă la vot: până la prânz trecuseră pe la urne mai mult de jumătate dintre alegători.

Tinerii, "obosiţi" de corupţia din Ungaria

"Cred că toţi oamenii din Ungaria vor schimbări. Toţi sunt obosiţi, ultimii doi ani au fost foarte grei", a spus o tânără.

"Părerea mea este că cei mai mulţi tineri vor să fie la modă şi din această cauză înjură guvernul şi Fidesz. […] Eu nu merg la o manifestare pentru a fi la modă şi să mă iau după 'turmă'.", a spus altă tânără.

"România este un foarte bun exemplu pentru noi, am văzut ce s-a întâmplat acolo, a câştigat un fel de "TISZA" (partidul de opoziţie) de la noi, şi iată în România au crescut foarte tare impozitele, cheltuielile, nu ştiu cât e combustibilul", a spus un bărbat.

"Noi ne aşteptăm să asistăm la dispariţia corupţiei din Ungaria şi, în sfârşit, să avem un guvern care să lucreze în favoarea oamenilor. Şi să scăpăm de ruşi, noi aici avem de ales între Rusia şi Europa. Răspunsul poate fi unul singur: Europa", a spus un alt bărbat.

OSCE monitorizează securitatea procesului electoral

Cu ochii pe viitorul Ungariei sunt şi cei de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. 33 de experţi monitorizează procesul electoral şi verifică integritatea votului.

"Este crucial să se verifice acest lucru într-o țară precum Ungaria, care s-a confruntat în repetate rânduri cu provocări legale și dispute electorale", a spus Pouria Amirshahi, membru al misiunii OSCE.

Misiunile anterioare au concluzionat că alegerile din Ungaria, organizate în timpul conducerii lui Orbán, au fost "libere, dar nu corecte". Primele rezultate exit-poll pentru alegerile din Ungaria vor fi prezentate la ora 20, ora României.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este acesta cel mai scump Paște din ultimii ani?
Observator » Ştiri externe » Mai puţin de o oră până la închiderea urnelor în Ungaria. Peter Magyar, convins că victoria îi aparţine