Maradona, show la Cupa Mondială de Fotbal. Fotbalistul a avut nevoie de asistență medicală în timpul meciului
Imagini incredibile cu Diego Maradona. Celebrul fotbalist a pendulat între furie şi euforie aseară, la meciul dintre Argentina şi Nigeria.
Imagini incredibile cu Diego Maradona. Celebrul fotbalist a pendulat între furie şi euforie aseară, la meciul dintre Argentina şi Nigeria. În pauză, aproape că a leşinat în tribune şi a avut nevoie de ajutor medical.
Idolul unei generaţii, Maradona susţine că a avut probleme cu tensiunea şi dă vina pe vinul alb pe care l-a băut înaintea meciului. Mulţi fani cred, însă, că ar fi consumat droguri.
Argentinianul a părut dezorientat, obosit şi plictisit şi chiar a aţipit la începutul partidei.
În tribune, Maradona a trecut de la agonie la extaz. A urlat, a făcut gesturi obscene către spectatori, iar câţiva bărbaţi chiar l-au ţinut ca să nu cadă.
În vârstă de 57 de ani, legenda fotbalului argentinian a avut nevoie de ajutorul paramedicilor. Imaginile în care este purtat pe braţe în loja VIP a stadionului din Sankt Petersburg au făcut înconjurul internetului.
O oră mai târziu, Maradona şi-a liniştit fanii.
"Vreau să vă spun că sunt bine! Nu am fost şi nici nu voi fi internat! În pauză m-a durut foarte tare în gât și am suferit o cădere de tensiune. Am fost consultat de un medic și mi-a recomandat să merg acasă înainte de a doua repriză, dar am vrut să rămân", a fost mesajul publicat de fotbalist pe pagina sa de Instagram.
Fostul număr 10 al naţionalei Argentinei şi-a obişnuit publicul cu excese şi cu reacţii, uneori, exagerate. De ani buni poartă câte un ceas pe fiecare mână. La fel a făcut şi aseară.
Maradona are în spate şi o luptă grea şi lungă cu dependenţa de cocaină şi alcool. A început să consume droguri la 24 de ani. A fost internat chiar şi într-o clinică de psihiatrie ca să se vindece.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰