Antena Meniu Search
x

Video Mărturia unei românce din Spania, prinsă de furtuna care a măturat Zaragoza: "Nivelul apei creştea foarte repede, ajungea până la genunchi în magazine"

O furtună puternică a făcut prăpărd în oraşul Zaragoza din Spania. Oamenii s-au urcat pe maşini sau în copaci, ca să scape de viiturile puternice. Este doar începutul avertizează meteorologii:  una dintre cauzele fenomenelor extreme care răvăşesc Europa sunt oceanele din ce în ce mai calde.

de Redactia Observator

la 07.07.2023, 20:22

Vezi și

Potopul din Zaragoza i-a îngrozit pe oameni. În doar câteva minute, a plouat cât într-o lună. Viiturile au luat maşini cu totul. Pentru a se salva, mulţi şoferi s-au urcat, disperaţi, pe capote. O femeie a fost salvată cu greu de pompieri din mijlocul apelor. Teodora, o româncă stabilită în Zaragoza de 18 ani, e şocată de furia naturii.

Teodora, româncă stabilită în Zaragoza: "Nivelul apei creştea foarte repede, ajungea până la genunchi în magazine şi în casele oamenilor, în zona afectată sau în garaje." 

Circulaţia trenurilor între Zaragoza şi Barcelona a fost întreruptă, autobuzele şi-au schimbat ruta, iar multe case au rămas fără electricitate. 

Teodora, româncă stabilită în Zaragoza: "Au fost mobilizate echipele de intervenţie şi resurse suplimentare pentru a face faţă situaţiei de urgenţă." 

Pe acelaşi subiect

De ce au loc fenomene tot mai extreme?

Cinci regiuni sunt în continuare sub avertizare de caniculă, ploi sau furtuni, anunţă Agenţia Naţională de Meteorologie. În timp ce la Mallorca vor fi 36 de grade Celsius, în zonele de coastă vijeliile vor face prăpăd.

Explicaţia pentru vremea extremă care răvăşeşte continentul este, poate surprinzătoare: Oceanul Atlantic. Brusc, s-a încălzit. La fel s-a întâmplat şi cu Pacificul şi cu Oceanul Indian. De fapt, toate apele planetei au devenit mai calde. Ce vedem aici, în grafic, e felul în care temperatura Atlanticului a crescut şi a scăzut, de-a lungul istoriei. Ce se întâmplă anul acesta în nordul oceanului e diferit de tot ce am văzut până acum: temperatura apei a bătut recordurile. Este cu 1,36 de grade mai caldă decât în media ultimilor 40 de ani. Creşterea e uriaşă. 

Iată un alt mod de a privi problema. Linia neagră reprezintă anul 2023. Practic, cu cât mai calde devin oceanele, cu atât mai repede se evaporă apa, provocând furtuni mai dese şi mai violente. La toate acestea, se adaugă şi fenomenul El Nino care anul acesta este mai puternic decât de obicei. 

Roxana Bojaru, meteorolog: "Ciclonii care se formează deasupra Atlanticului de nord ajung să influenţeze inclusiv teritoriul României. Dacă avem o temperatură crescută a oceanului, evident că încarcatura acestor cicloni cu umezeală şi acei vapori care ajung deasupra României se precipită în ploi mult mai abundente." 

Furtunile de acum sunt abia începutul: încălzirea oceanelor duce şi la creşterea nivelului mării. iar topirea gheţarilor din Antarctica accelerează procesul, astfel că ţinuturile joase sunt în pericol. 

În plus, Europa se încălzeşte de două ori mai repede decât media globală. Doar că putem face ceva, nu doar să stăm la mâna naturii - să avem grijă de planetă prin acţiunile noastre şi prin folosirea cât mai multor resurse eco şi regenerabile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Observator » Stiri externe » Mărturia unei românce din Spania, prinsă de furtuna care a măturat Zaragoza: "Nivelul apei creştea foarte repede, ajungea până la genunchi în magazine"