Video Mărturia unui turist român, prins în infernul din Antalya: "La un hotel de 5 stele, toţi cu stingătoare mici"
Turiştii români, aflaţi în vacanţă în Turcia, sunt martori ai unor incendii devstatoare care mistuie Turcia. Antalya arde de aproape trei zile şi este în pragul unui dezastru. Flăcările uriaşe au ajuns la clădiri rezidenţiale. Sute de oameni, localnici şi turişti, au fost evacuaţi din case şi hoteluri. Vântul puternic agravează situaţia. În paralel, un ciclon format deasupra Mării Negre a provocat inundaţii grave pe ţărmul estic al Turciei.
Imagini apocaliptice filmate în paradisul turistic din Alanya. Flăcări uriaşe au ajuns la marginea staţiunii. În mijlocul infernului sunt prinşi şi români. Un complexul turistic de cinci stele în care se aflau mai mulţi turişti români a fost pârjolit. Clădirea a fost evacuat de urgenţă, la fel cum s-a întâmplat şi cu cele din apropiere.
"În 10 minute a ars o întreagă pădure. Acum a luat foc la hotel, a început să ardă şi pe aici", povestesc oamenii.
Angajaţii hotelurilor au fost complet luaţi prin surprindere
Imaginile îi arată pe angajaţii hotelurilor alergând haotic în toate direcţiile şi încercând să potolească flăcările cu stingătoare aduse din camere.
"Nu e normal ca la un hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, să fii atât de prost pregătit la incendiu. Toţi cu singătoare mici, când vezi un incendiu de pădure la 50 de metri de tine, să nu ai hidranţi, să nu ai maşini de pompieri..", povesteşte un român aflat în Turcia.
Potrivit pompierilor, primul incendiu ar fi fost provocat de inconştienţi care au dat foc unor gunoaie.
"Ardea şi acolo şi acolo... şi a ajuns până aici. A izbucnit dintr-o dată şi nu l-am putut opri", povestesc martorii.
"Monitorizăm incendiul, care a izbucnit în jurul orei 22:00 în cartierul Ali Efendi din Alanya. Acesta s-a extins acum în cartierele Kargıcak și Ispatlı. Numeroase case, sere și livezi au fost afectate. Suntem profund întristați", spune Aykut Kaya, parlamentar turc.
Oamenii au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele şi au încercat cu disperare să salveze lucruri şi animale din gospodării.
Flăcările s-au extins asupra blocurilor de locuinţe şi hotelurilor
650 de pompieri turci au fost mobilizaţi în încercarea disperată de a limita proporţiile dezastrului. Turcii recunosc că nu sunt dotaţi suficient de bine pentru a face faţă unor astfel de situaţii de urgenţă.
"Problema este că nu avem elicoptere speciale cu senzori de noapte, să putem observa unde mai sunt focare. Aşa că incendiile pot să izbucnească din nou", spune Aykut Kaya, parlamentar turc.
Între timp, partea estică a Turciei este sub ape. Un ciclon care s-a format deasupra Mării Negre a provocat inundaţii masive în provinciile Artvin şi Rize. Cantităţile de apă au fost uriaşe: 150 de litri pe metru pătrat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰