Cine este noul lider al Partidului Comunist, după plecarea lui Raul Castro de la putere
Președintele cubanez Miguel Diaz-Canel a fost ales, luni, în funcția de prim-secretar, înlocuindu-l pe Raul Castro de la putere, după ce acesta și-a anunțat retragerea, săptămâna trecută, scrie CNN.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Transferul puterii vine într-un moment critic pentru Cuba, care se confruntă cu cea mai grea criză economică din ultimele trei decenii și pandemia de coronavirus.
În calitate de șef de stat și lider al singurului partid politic legal de pe insulă, Diaz-Canel trebuie să stabilească drumul spre “revoluția cubaneză”, acum că comandanții de gherilă care au preluat puterea în 1959 au murit sau au îmbătrânit.
Odată cu Raul Castro s-au retras și unele dintre numele mari ale generaţiei istorice - cei care au făcut revoluţia din 1959 -, între care numărul doi în partid, José Ramon Machado Ventura, în vârstă de 90 de ani, şi comandantul Ramiro Valdés, în vârstă de 88 de ani.
"Tovarășul Raul va fi consultat cu privire la cele mai importante decizii strategice pentru destinul națiunii noastre. El va fi întotdeauna prezent", a declarant Diaz-Canal despre Castro, în timp ce accepta noua funcție.
Născut în 1960, Diaz-Canel nu are nici carisma lui Fidel, nici autoritatea lui Raul, scrie CNN. Diaz-Canel este mai degrabă un birocrat decât un revoluționar în uniform, dar în ciuda acestui fapt, actual lider a făcut deja istorie, fiind primul cubanez la conducerea guvernului și partidului comunist care nu se numește Castro. Însă a ști cum să navighezi în birocrația disfuncțională a Cubei s-ar putea dovedi a fi o abilitate mai vitală decât a comanda un batalion.
Moştenirea dinastiei Castro
De la preluarea președinției cubaneze în 2018, Diaz-Canel a fost întruchiparea unui lider mai tânăr, mai dinamic, care postează mesaje pe rețelele sociale și foloseşte, în şedinţe, tablete şi alte dispoyitive electronice. Cu toate acestea, politicile sale au fost la fel de conservatoare ca cele ale predecesorului său.
Adresându-se opoziției pe care i-a numit „mercenari din rândurile lumpenproletariatului”, Diaz-Called a avertizat că „răbdarea oamenilor are limite”. Unii critici ai guvernului cubanez spun că tranziția este doar o iluzie.
„Regimul Castro încearcă să păcălească comunitatea internațională spunând:„ Oh, acum cei din familia Castro nu mai sunt la putere, acum un tip nou are frâiele puterii și chiar va conduce țara într-un mod diferit"," a declarat Maria Elvira Salazar, o congresmană cubano-americană. „Familia Castro este încă la putere”, a spus ea.
Chiar dacă niciun membru al familiei Castro nu mai ocupă funcții de conducere, nu există nicio îndoială că aceştia vor continua să-şi exercite o mare influență, atâta timp cât guvernul comunist și armata puternică pe care au construit-o rămâne intactă.
Spre deosebire de fratele său mai mare Fidel, care a fost șef de stat timp de 49 de ani și a planificat să rămână în funcție până la moarte, Raul Castro a implementat măsuri pentru a restricționa președinții cubanezi la două mandate de câte cinci ani. Raul Castro va împlini 90 de ani în iunie.
După ce o boală misterioasă l-a forțat pe Fidel Castro să renunțe la putere în 2008, el a continuat să scrie articole și să analizeze evenimentele actuale. În schimb, se așteaptă ca Raul Castro să-și păstreze un profil scăzut la pensionare.
De când a renunțat la președinție în 2018, Raul Castro a avut puține apariții publice, lăsându-l pe Miguel Diaz-Canel, succesorul său, să preia cuvântul.
În timp ce planurile de înmormântare pentru Fidel Castro erau, înainte de decesul său, un secret de stat, Raul Castro a ridicat deja un cavou, lângă cel al soției sale, care a murit în 2007.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰