Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetaţie din Spania şi Portugalia. Localnicii au făcut un zid uman şi i-au ajutat să care apă

Europa şi Statele Unite sunt devastate de fenomene violente. Tornadele şi grindina au făcut distrugeri înspăimântătoare în America. Pe continentul nostru, incendii nemiloase de vegetaţie pârjolesc zone turistice din Spania şi Portugalia. Peste o mie de oameni au fost evacuaţi de acolo de urgenţă. 

de Redactia Observator

la 08.08.2023 , 20:58

Peste 800 de pompieri nu pot să stingă de trei zile şi trei nopţi un incendiu devastator din apropierea staţiunii Algarve din Portugalia. Proporţiile focarului se văd cel mai bine din satelit. În toată Portugalia, peste două mii de pompieri luptă acum cu flăcările. Vântul puternic şi temperaturile extreme, de 43 de grade Celsius, complică orice intervenţie.

Zile de foc în Spania

Cum pompierii nu fac faţă incendiilor, locuitorii din unui oraşel de lângă Cadiz au făcut un lanţ uman şi au cărat apă cu căldările. Meteorologii au anunţat însă al treilea val de căldură al anului, cu 42 de grade Celsius la Sevilla şi Cordoba. 

Vezi și

În nordul continentului, furtuna Hans a adus ploi torenţiale şi inundaţii de proporţii în Suedia şi Norvegia. Un tren de mare viteză a deraiat în Suedia, după ce viitura a slăbit şinele de cale ferată. Trei persoane au fost rănite în accident. 

Pe acelaşi subiect

Viituri în Suedia

Tot în Suedia, staţiunea montană Are a fost nimicită de o viitură. Imaginile din dronă arată că toate străzile sunt inundate, iar mai multe case stau să cadă după ce fundaţia lor a fost roasă de ape. 

În ţările baltice, acoperişurile caselor au fost luate de vântul care a bătut cu peste o sută de kilometri pe oră. În Lituania, o femeie a murit ucisă de un copac scos din rădăcini. Iar zeci de maşini au fost distruse de grindină la Riga, în capitala Letoniei. 

Tornade violente în SUA

În Statele Unite, furtunile au fost însoţite de tornade, ploi torenţiale şi grindină. O persoană a murit după ce a fost lovită de fulger şi alta a fost ucisă de un copac. Mii de curse aeriene au fost amânate sau anulate. Vremea extrem a adus necazuri şi la concertul lui Beyonce de la Maryland. Zeci de mii de fani s-au înghesuit să încapă sub acoperişul tribunelor când a început ploaia. S-a format un tăvălug uman, care i-a lăsat pe mulţi fără aer. Zeci de oameni au ajuns la spital. 

Peste un milion de case au rămas fără electricitate în Statele Unite din cauza furtunilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetaţie din Spania şi Portugalia. Localnicii au făcut un zid uman şi i-au ajutat să care apă