Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Miliardarul care stă de 60 de ani în aceeași casă cumpărată cu 31.500 de dolari și-a șocat acționarii, anunțându-și retragerea

Legendarul investitor Warren Buffett a anunțat sâmbătă, în cadrul reuniunii anuale a acționarilor Berkshire Hathaway de la Omaha, că se va retrage din funcția de CEO la sfârșitul anului 2025, marcând astfel finalul unei ere care a durat șase decenii. În locul său, conducerea conglomeratului va fi preluată de Greg Abel, actualul vicepreședinte și succesor desemnat de ani de zile. Buffett, cunoscut ca "Oracolul din Omaha", are o avere estimată la 168,2 miliarde de dolari, conform Forbes, clasându-se pe locul cinci în topul celor mai bogați oameni din lume.

de Redactia Observator

la 04.05.2025 , 17:59

Miliardarul care stă de 60 de ani în aceeași casă de 31.500 de dolari și-a șocat acționarii anunțându-și retragerea Casea lui Warren Buffett, în Omaha, Nebraska - Profimedia

Anunțul retragerii lui Warren Buffett reprezintă sfârșitul unei epoci pentru piața financiară globală. În timp ce lumea investițiilor se întreabă cum va arăta Berkshire fără omul care l-a construit, misiunea lui Greg Abel este clară: să continue succesul, fără a-l imita, și să păstreze cultura construită de cel mai respectat investitor al tuturor timpurilor, aşa cum este numit Buffett.

Warren Buffett şi-a anunţat retragerea după ce recent a critict politicile comerciale protecționiste, în special tarifele impuse de Donald Trump, avertizând că utilizarea comerțului ca armă poate avea consecințe economice și geopolitice grave pentru Statele Unite și că prosperitatea globală este benefică și pentru America.

Cine îl va înlocui pe Buffett

Articolul continuă după reclamă

Buffett, în vârstă de 94 de ani, a surprins sala plină de acționari prin anunțul său, spunând: "Cred că a sosit momentul în care Greg ar trebui să devină directorul executiv al companiei la sfârșitul anului", adăugând că va rămâne disponibil "pentru a fi util în câteva cazuri", dar că "ultimul cuvânt" îi va aparține lui Abel.

Abel, în vârstă de 62 de ani, este implicat în conducerea Berkshire din 2018 și a fost deja responsabil cu supravegherea afacerilor operaționale și alocarea capitalului. A declarat că se simte "onorat și umil" să preia această responsabilitate și a promis o abordare "mai activă" a conducerii.

O carieră de excepție

Buffett, cunoscut drept "Oracolul din Omaha", a preluat Berkshire în 1965 și a transformat-o dintr-o companie textilă aflată în dificultate într-un colos evaluat astăzi la 1,16 trilioane de dolari, cu aproape 200 de afaceri în diverse domenii - de la asigurări și căi ferate, până la dulciuri și energie.

De-a lungul carierei, acțiunile Berkshire au crescut cu peste 5,5 milioane de procente, iar averea lui Buffett a ajuns la 168,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes -  din care cea mai mare parte este investită în propriile acțiuni Berkshire.

Buffett nu intenționează să vândă nicio acțiune, declarând că toate vor fi donate în scopuri caritabile după moartea sa. "Păstrez fiecare acțiune pentru că am încredere că Berkshire va performa mai bine sub conducerea lui Greg decât sub a mea", a spus el.

Reacții din lumea financiară

Decizia a fost urmată de reacții entuziaste din partea unor figuri marcante. Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase, a declarat că "Warren Buffett reprezintă tot ce este bun în capitalismul american" iar Tim Cook, CEO Apple a spus că "Warren este unic"

Cu toate acestea, există și întrebări privind viitorul Berkshire fără figura iconică a lui Buffett. "Va mai avea Berkshire o primă Buffett când Buffett nu va mai fi acolo?" se întreabă Cathy Seifert, analist la CFRA Research.

Provocările noului CEO

Greg Abel va trebui să conducă un conglomerat cu 347,7 miliarde de dolari în numerar și să răspundă unor întrebări dificile: Va plăti Berkshire dividende? Cum va continua creșterea fără achiziții costisitoare? Cum va menține cultura organizațională unică a companiei?

Abel, care a condus anterior Berkshire Hathaway Energy, s-a alăturat grupului în 1992. Deși nu are aceeași notorietate ca Buffett, este văzut drept un lider competent și discret, apropiat de valorile companiei.

Buffett, aceeași casă cumpărată în 1958

Buffett și-a trăit toată viața în Omaha, în aceeași casă cumpărată în 1958 cu 31.500 de dolari, și a fost un promotor fervent al investițiilor bazate pe valoare, inspirat de mentorul său Benjamin Graham.

A donat mai bine de jumătate din acțiunile sale în scopuri caritabile și a lăsat restul moștenirii sub supravegherea fiicei sale Susie și a fiilor Howard și Peter. În final, Howard Buffett, în vârstă de 70 de ani, este așteptat să preia rolul de președinte neexecutiv, pentru a păstra spiritul Berkshire.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Miliardarul care stă de 60 de ani în aceeași casă cumpărată cu 31.500 de dolari și-a șocat acționarii, anunțându-și retragerea