Militarii americani, mutați în hoteluri și alte locații după atacurile Iranului asupra bazelor SUA

Iranul a provocat pagube semnificative mai multor baze militare americane din Orientul Mijlociu, forțând numeroși soldați americani să se retragă din ele și să opereze din hoteluri sau alte locații temporare, potrivit New York Times.

de Luca Bădilă

la 27.03.2026 , 12:36

Iranul lovește baze SUA din Orientul Mijlociu. Soldații americani, mutați în hoteluri şi alte locaţii - Profimedia

Au fost lovite baze importante din țări precum Kuweit, Qatar și Arabia Saudită, fiind raportate victime și echipamente avariate.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a îndemnat populația să raporteze noile locații, în timp ce încearcă să identifice trupele dispersate. Oficialii militari americani susțin însă că această amenințare nu împiedică Pentagonul să continue operațiunile împotriva Iranului, aflate în a patra săptămână.

"Până în prezent, am lovit peste 7.000 de ținte din Iran și din infrastructura sa militară", a declarat săptămâna trecută secretarul Apărării, Pete Hegseth.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a repetat o formulare devenită frecventă în briefingurile sale: "Astăzi va fi cel mai mare val de atacuri de până acum, la fel cum a fost și ieri."

Relocarea militarilor în locații improvizate, pe care un oficial le-a numit "alternative", ridică însă întrebări legate de nivelul de pregătire al administrației Trump pentru acest război.

La începutul conflictului, în regiune se aflau aproximativ 40.000 de militari americani, iar Comandamentul Central a redistribuit mii dintre ei, inclusiv către Europa, potrivit oficialilor.

Totuși, o parte importantă a trupelor a rămas în Orientul Mijlociu, dar nu mai este staționată în bazele inițiale.

Luca Bădilă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Știați că puteți solicita la Termoenergetica o recalculare a facturilor?
Observator » Ştiri externe » Militarii americani, mutați în hoteluri și alte locații după atacurile Iranului asupra bazelor SUA