Video Moment istoric în Orientul Mijlociu. Israel şi Hamas au acceptat prima fază a planului de pace propus de Trump
Moment istoric în Orientul Mijlociu! După doi ani şi o zi de război sângeros, Israel şi Hamas au acceptat prima fază a planului de pace propus de Donald Trump. Acordul prevede eliberarea tuturor ostaticilor şi retragerea treptată a trupelor din Fâşia Gaza. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele american pe reţelele de socializare, după trei zile de negocieri dure în Egipt.
Este momentul în care Donald Trump a anunţat familiile ostaticilor aflaţi încă în mâinile teroriştilor că cei dragi vor fi eliberaţi.
Primul semn al unui acord de pace a fost surprins la un eveniment organizat la Casa Albă. Secretarul de Stat Marco Rubio i-a transmis un bilet preşedintelui american în care scria că înţelegerea este aproape şi că Trump o poate anunţa lumii în premieră.
Două ore mai târziu, Trump a făcut anunţul oficial pe platforma Truth Social. Deşi detaliile nu sunt confirmate încă, acordul prevede ca Hamas să elibereze mai întâi cei 20 de ostatici aflaţi încă în viaţă.
Trupurile neînsufleţite ale celorlalţi 28 urmează să fie predate ulterior. În schimbul lor, statul evreu eliberează 250 de condamnaţi palestinieni din închisori şi încă 1.700 de persoane arestate în Gaza după începerea războiului.
400 de camioane cu ajutoare vor intra apoi zilnic în Fâşie. Iar armata israeliană se va retrage pe o linie de demarcaţie convenită.
Acordul a fost convenit în urma unor negocieri în Egipt, la care au participat şi trimişii lui Donald Trump, printre care şi ginerele preşedintelui.
În Tel Aviv, prietenii şi rudele prizonierilor s-au adunat în Piaţa Ostaticilor cu steaguri ale Statelor Unite şi au primit vestea cu lacrimi în ochi. O bucurie imensă a fost şi în Fâşia Gaza.
Considerat autorul principal al acestui armistiţiu, Donald Trump va merge în weekend în Israel. Preşedintele statului evreu i-a mulţumit public şi a scris pe social media că miliardarul american merită premiul Nobel pentru Pace.
Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie ratificat de guvernul israelian, joi seară. Rămân însă alte necunoscute, printre care reconstrucţia enclavei şi renunţarea organizaţiei Hamas la putere,ambele prevăzute în planul lui Trump.
De altfel, gruparea palestiniană a anunţat că a fost de acord să nu mai folosească armele, nu să le predea.
Joi dimineaţă, mai multe explozii au avut loc în Gaza în urma bombardamentelor israeliene.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰