Video Momentul când o femeie bate la uşa unui străin în toiul nopţii, pentru a cere ajutor, în Londra. Proprietarul crede că era vorba de un jaf
Incident mai puţin obişnuit, în Londra. Un bărbat s-a trezit cu o femeie la uşă, în mijlocul nopţii. Iniţial, aceasta a spus că are nevoie de ajutor, însă comportamentul bizar pe care l-a avut ulterior l-a făcut atât pe bărbat, cât şi pe vecini să reconsidere situaţia. Aceasta nu doar că a fugit la auzul lătratului unui câine, dar a şi urcat de grabă într-o maşină când a văzut că mai mulţi vecini sunt treji.

- Un om din Londra s-a trezit cu o femeie la uşă în toiul nopţii
- Aceasta avea un comportament bizar, proprietarul crezând că vrea să îl jefuiască
Acesta este momentul în care o femeie bate la ușa din față a unui străin cerând ajutor în mijlocul nopții. Proprietarul locuinței din Londra susține că totul a fost de fapt o înșelătorie.
Filmările surprinse de o cameră de supraveghere arată cum femeia se apropia de o casă din Ilford, în estul Londrei, în jurul orei 5 dimineața. Aceasta poate fi auzită strigând: ''Am nevoie de ajutor, vă rog să mă ajutați'', înainte de a spune în liniște cuiva de la telefon: ''Așteptați, doar bat la ușă''.
Cu toate acestea, de îndată ce a auzit lătratul câinelui, femeia fuge imediat de lângă casă. Videoclipul a fost distribuit pe o pagină de socializare care crește gradul de conștientizare cu privire la știrile din zona Ilford, potrivit dailymail.co.uk.
- Bust din marmură furat dintr-un mormânt din Arad, descoperit într-un anticariat din Austria, după aproape 30 de ani
- Muzician, prins pe camere când fură instrumente de 10.000 de euro din restaurantul unui prieten din Târgu-Jiu
- 20.000 de lei, furați în 2 minute de la păcănele. Angajata din Bârlad, amenințată cu moartea și apoi...
- Jaf filmat într-o sală de jocuri din Bârlad. Doi indivizi mascaţi au imobilizat o angajată şi au furat 20.000...
- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
Localnicii au oferit mai multe detalii despre contextul incidentului
Proprietarii au spus că femeia a fugit și a sunat la ușa vecinilor, după ce a fost speriată de câine. Dar când aceasta a observat că toți ocupanții din cea de-a doua casă erau treji, s-a făcut nevăzută de la fața locului, urcând într-o mașină parcată în apropiere.
Localnicii au spus: ''Dacă ar avea nevoie de ajutor, nu ar fugi și nici nu ar intra într-o mașină cu motorul pornit. Aceasta a fost în mod clar o înșelătorie și ducea la ceva mai mult. Din fericire, câinele a făcut-o să se gândească de două ori. Ciocănind la ușa vecinilor noștri părea o acoperire''.
Cu toate acestea, poliția a declarat că nu poate demonstra că femeia avea alte intenţii, precum cea de a fura ceva din casă, în lipsă de alte probe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰