Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moscova îi cere Londrei să cheme acasă alţi 50 de diplomaţi şi funcţionari din Rusia

Moscova a transmis Marii Britanii să reducă 'puţin peste 50' de posturi de diplomaţi şi de funcţionari din reprezentanţele sale diplomatice din Rusia.

de Redactia Observator

la 31.03.2018 , 14:04

Moscova a transmis Marii Britanii că trebuie să reducă 'puţin peste 50' de posturi de diplomaţi şi de funcţionari din reprezentanţele sale diplomatice din Rusia, în contextul amplificării disputei în privinţa otrăvirii fostului dublu spion rus Serghei Skripal şi a fiice sale în Anglia, a anunţat sâmbătă Ministerul rus de Externe, potrivit Reuters.

   Rusia a luat deja măsuri de răspuns împotriva Marii Britanii şi a expulzat 23 de diplomaţi britanici, în urma deteriorării relaţiilor dintre cele două ţări, după ce Londra a acuzat Moscova de otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale Iulia.

   Ministerul rus de Externe l-a convocat vineri pe ambasadorul britanic Laurie Bristow şi i-a spus că Londra are o lună la dispoziţie pentru a-şi reduce contingentul diplomatic din Rusia la acelaşi nivel ca misiunea rusă din Marea Britanie. Rusia a expulzat de asemenea 59 de diplomaţi din alte 23 de ţări care au sprijinit Marea Britanie.

Articolul continuă după reclamă

   O purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic de Externe a spus că decizia Rusiei este regretabilă. Ea nu a precizat ce număr de angajaţi ai reprezentanţelor diplomatice britanice din Rusia vor fi afectaţi. Ambasada Marii Britanii de la Moscova a precizat că nu îşi face public numărul de funcţionari.

   Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat pentru Reuters că solicitarea înseamnă că Marea Britanie va trebuie să reducă 'puţin peste 50' din posturile de diplomaţi şi funcţionari din Rusia, în afara celor 23 de diplomaţi care au fost deja expulzaţi.

   'Am cerut paritate. Marea Britanie are cu 50 de diplomaţi mai mult decât Rusia', a spus Zaharova sâmbătă.

   Întrebată dacă acest lucru înseamnă că Londra va trebuie să taie exact 50 de posturi, ea a spus că 'puţin peste 50'.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Moscova îi cere Londrei să cheme acasă alţi 50 de diplomaţi şi funcţionari din Rusia