Antena Meniu Search
x

Motivul teribil pentru care Petronela şi-a ucis soţul milionar austriac. Românca l-a jefuit înainte de crimă

Motivul teribil pentru care Petronela şi-a ucis soţul milionar austriac a fost dezvăluit de presa de la Viena. Românca l-a jefuit înainte de crimă pe bărbat, iar poliţia a arestat-o pe tânăra în vârstă de 30 de ani.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 12.03.2019, 12:54

Petronela Mariana T. şi-a ucis soţul
Motivul teribil pentru care Petronela şi-a ucis soţul milionar austriac. Românca l-a jefuit înainte de crimă - Captură video

Motivul teribil pentru care Petronela şi-a ucis soţul milionar austriac a fost dezvăluit de presa de la Viena. Românca l-a jefuit înainte de crimă pe bărbat, iar poliţia a arestat-o pe tânăra în vârstă de 30 de ani.

Petronela Mariana T., o româncă de 30 de ani, a fost arestată în Austria şi transferată la închisoarea din Salzburg, fiind acuzată că şi-a ucis soţul, patronul celebrului restaurant "Lisa Alm", din staţiunea Flahau. Oe24.at scrie că motivul crimei este unul cutremurător şi că românca a fost arestată în casa unui prieten al acesteia, la graniţa austriaco-germană.

Femeia a recunoscut că a fost cu soţul ei în momentul crimei dar a susţinut că e vorba despre un accident. Ea susţine că nu a vrut să-l omoare pe Erich T., bărbatul cu care era căsătorită de doi ani. 

Sursa citată scrie însă că femeia avea o alcoolemie de 2,4 la mie în momentul crimei, ea înfigând cuţitul în pieptul soţului ei în bucătăria hotelului Lisa von T. în Unterberggasse din Flachau, şi nu la restaurantul Lisa Alm, aşa cum s-a spus iniţial

Pe acelaşi subiect

Conform sursei citate, milionarul ar fi întâlnit-o de fapt pe Petronela în Red Light District și nu în hotel, așa cum se vorbise inițial. Erich nu a fost deranjat de meseria ei și s-a îndrăgostit de ea. Cei doi s-au căsătorit, deși mulți l-au avertizat pe austriac de faptul că relația nu ar merge bine și că pe femeia mult mai tânără ar interesa-o doar banii lui. 

Milionarul austriac și-a răsfățat soția cu atenții, daruri și chiar proprietăți, i-a cumpărat un apartament peste la Salzburg, unde ea petrecea mult timp, purta doar haine de firmă, și îi oferea droguri. Anchetatorii ar fi găsit cocaina în buzunarul pantalonilor victimei, relatează presa austriacă.

Dar, în spatele poveștii de dragoste perfecte, de fațadă, cei doi ar fi avut o dispută violentă. Sâmbătă, 3 martie, când a fost organizată o petrecere cu alcool, cuplul s-a certat violent în fața oaspeților. Se spune că cei doi s-au certat atât de mult din cauza unei sume de 40. 000 euro. Românca ar fi fost surprinsă chiar în timp ce încerca să fure banii din seif şi bărbatul a ameninţat că va chema poliţia. 

Acela a fost momentul în care Petronela l-a înjunghiat pe milionar. Poliţiştilor le-a spus că avea cuţitul în mână şi soţul ei s-a repezit să o lovească şi s-a înfipt singur în armă.

Procuratura austriacă nu a comentat în niciun fel informaţiile din presă şi a anunţat că investigaţiile continuă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Motivul teribil pentru care Petronela şi-a ucis soţul milionar austriac. Românca l-a jefuit înainte de crimă